MASÁT s. n., s. m. 1. S. n. Unealtă de ascuțit cuțitele de măcelărie și de cizmărie, avînd forma unui sul de oțel sau a unei pile plate. Scoase un cuțit de la brîu, îl dete pe masat. ISPIRESCU, L. 108. După mine s-au luat Romăni Cu topoarele, țigani Cu baroasele. . . Casapi Cu masatele. TEODORESCU, P. P. 136, cf. MARIAN, S. R. I, 48, PĂSCULESCU, L. P. 37. Dracul toate le știe, numai masatul muierii nu-l știe, se spune pentru a arăta că nimeni nu poate ști absolut totul. Cf. ZANNE, P. VI, 567. 2. S. m. (Neobișnuit) Epitet dat unui om șiret, pișicher. Cf. BARCIANU, ALEXI, W. – Pl.: (1) masate, (2) masați. – Din tc. masat.