Definiția cu ID-ul 960748:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MANUEL ebr. Emmanoil. I. Căderea lui e inițial s-a produs în greaca medie, ca în numele împ. Manuel Comnen. 1. Manoil (Dm; Ștef; Cat; C Bog; Cand etc.); (Dm; C Ștef); -escu; -ești s.; -easa (Cat). 2. Cu afer.: Oilești s. 3. Manuil (Syn); -o (Dm; C Bog); (Mar); zis și Manoil și Mănăilă, cu asim. progresivă pîrcălab de Neamț (Ștef); Mănăilă (Dm; Mar; Ard; 16 B II 22 etc.). 4. Mînăil/ă (Mar; Ard); – pan (AO VI 43); -ești s. (G ur 237); Măniilă, Ghighă, 1763 (Tut 37). 5. Cu apoc.: Mănui (17 B IV 3). II. Manole, frecv., cf. ngr. Mανώλης. 1. Manol, -ea (P11; Ard; Cand 135); -a f. (P Bor 73); -easa (Puc); -ică; -iu. 2. Cu afer.: Nole pîrcălab de Roman, 1617 mart. 12; -a și Nolică (Cand 135); Candrea îl dă ca ipoc. < Manole. 3. Manoliță (17 Bl 437; Cand 135); -ețu. (Cat mold II) 4. + -ache: Manolache; ipoc. Lache; Mănălachi Costachi vornic (B răz 29). III. Man, cf. ipoc. gr. Mανός și sl. Mano; coincidențe: trac. Manius (An C III Onom. tracă). 1. Man (Mar); – jude (16 AII 67); -a tig- (17 A III 152); Man/e, mold. (Dm); -ea, frecv.; -escul (Ștef). 2. Maneț (17 B II 349). 3. Manevici (Dm). 4. Maneaică (Cand). 5. Manela, țig. (16 B II 16). 6. Măn/escu; -ești s.; -easa (17 B II 114); -easă, I. (RI XI 317). 7. Manac, act.; Manache eterist (IT); Maneța b. (16 B VI 329). 8. Mani, olt. (Cand; Met 58); Mănioaia s. 9. Maniță (17 B IV 406); Manițiu, ard (Paș); cf. subst. maniță „ștofă groasă” (Tiktin) și ngr. μάνιτζα „manșon”; prob. cu sincopă: Manțul, mold. (Sur VII). 10. Mániu (Tis; Moț; Ard; Paș), Maníu este o lectură greșită sub influența suf. grec -iu; -l (Giur 256; 16 B I 86); Măniul = Manul 1525 (Gorj 269). 11. Manu, munt. (P Bor 73); ard., 1534 (Paș); Manu = Emanoil (C Ștef); Manul (Mar); -e (Tec I); -a f. (P Bor 11); Manuț (Șez). 12. Mănul/ești s. (Tec); -eț (Isp I2); -escu. 13. + -ușca: Manușca (17 B II 357; Sd XXI). IV. Mănu: 1. Mănăești s. (Ștef) < *Mănae. 2. Mănea, munt. (Cat; Sd XI 263). 3. + -eciu: Măneci, fiul lui Mițan (17 B IV 382), omofon cu numele satului act. Mănéciu din r. Teleajen, scris în documente: 1425 Mănieaciul (Ț-Rom 147) și Maniaciul (13 – 15 B 83) < Man + -eciu (etim. S. Pușcariu DR VII 114), care s-ar putea explica din vb.,a mînea, sau mîneca, satul fiind situat la ultimul popas al vechiului drum de negoț cu Brașovul, prin Bratocea sau Tabla Buțiilor; Măniiacul, Alexe (Sur XVI). 4. Măneș, 1722 (Paș). 5. Prob. Mănetu t. (Mus). 6. Mănic (Paș); -a, I. (Puc 253); Mănic/ea -ești ss.; -el (Paș); Măniciul (17 B II 380). 7. Mănie, R. (17 B IV 18). 8. Mănilă (Paș; 17 B II 304). 9. Mănioc 1437 (13-15 B 97). 10. Măniș (17 A IV 352); -or (Olt; Ard I 189; Paș); -ora t. (16 B III 296). 11. Mâniț (Ard I și II 146); -escu, act. 12. Mănoe (17 B II 380); Mănoiu (Cand 138); -l (Drag 121). 13. + -otă: Mănotești s. (16 B IV 188). 14. + -uc: Mănucu, Ion, act.; -l s. 15. + -uș; Mănușoaia t.; Mănușca b. (Giur 281); – f. (16 B IV 247; Mănușcă (17 B IV 462). 16-18 Contaminări: 16. + iuga: Măniugu (16 B II 181); -l (17 B III 116); prob. Maniga, mold. (Sd V; ard. (Paș); Măniga, Gr. (Bîr III); Manega fam. (I Div); Mămigă, olt. (16 B V 37). 17. + Negoi: Măneguia b. (17 B III 356). 18. + Neguț: Mâniguț (Ard II 146-7). 19. Contaminări neclare sau apropieri: Măneaza, munt., 1581 (Sd VII 269); Mănicir (17 B IV 448); Manioniul Cristian (Mag Br). 20. Manliu, I., autorul gramaticilor, n. latinizat după lat. Manlius < Manilius, n. gentiliciu format din Manius < mane „dimineață” sau < zeii Mani (Tagl); sau scurtare din Caramanliu. V. Man + sufixele: -cu, -ca, -cea, -ciu: 1. Manco (16 B I 109; 17 B II 27); Mancu, V., ard. sec.18; cf. și tatar Manku: Mănculescu (Nif). 2. Manca (16 B II70); Mancăș (Sd XXII) și Mancaș, act. 3. Mancea (Ur XXII 70) sau < Dimancea; Măncea, Măncete și Mănicioiu, olt. (Cand). 4. Manciu, olt. (Cand); -l (16BII 31); – pren.(Dm; C Ștef); ar. (Cara 99; Moț); -lescu. VI. Mîn = 1. Manea se confundă și cu Mînea provenit din subst. mînă sau mîine: Manea zis Mînea pren. (Dm 333; RS 28). Mînea, mold. (Dm; C Stef), scris și Mîinea, munt., olt. (Ț-Rom 263; Giur 273; 16 B II 249, 281, 385); popa (Tis 265); țig. (16 B I 59) etc.