MANSUETÚDINE s. f. (Livresc) Blîndețe, îngăduință, răbdare, milă, omenie. Cf. COSTINESCU, LM. Are. . . atîta dulceață în ochi și pe buze, atîta măsură în mișcări, atîta onestitate și mansuetudine în suflet. CARAGIALE, O. III, 187. Impresia, acelui joc, de cruzime și mansuetudine, pe care-l aplică șoarecilor, înainte de a-i sugruma, pisicile. PERPESSICIUS, M. IV, 459. - Din lat. mansuetudo, -inis. Cf. it. mansuetudine.