mandragoră sf [At: PALIA (1581), 119/4 / V: ~ra, (înv) ~gură / Pl: ~re, (înv) ~ri / E: slv манъдрагора, mgr μανδραγόρας] 1 Plantă cu rădăcini cărnoase și ramificată ca degetele unei mâini și cu flori de culoare violet-deschis (Mandragora officinalis). 2 (Prc) Rădăcină a mandragorei (1), căreia în vechime i se atribuiau calități magice.