MANDAT, mandate, s. n. 1. Împuternicire dată cuiva de către una sau mai multe persoane pentru a le apăra interesele; însărcinare. V. procură. La toate congresele internaționale de navigație lua parte ca delegat, avînd mandat să reprezinte interesele armatorilor din marina comercială grecească. BART, E. 303. ◊ (Ieșit din uz) Teritoriu sub mandat = teritoriu sub tutelă. Mandat asupra coloniilor = tutelă internațională. 2. (Jur., în expr.) Mandat de aducere - ordin dat unui organ de miliție, de către procuror, anchetator penal sau o instanță de judecată, pentru a aduce o persoană în fața acestora. Mandat de arestare = ordin dat unui organ de miliție, de către procuror, anchetator penal sau o instanță de judecată, pentru arestarea unui învinuit într-o pricină penală. (Ieșit din uz) Mandat de depunere = ordin dat de judecătorul de instrucție organelor de poliție judiciară pentru a ridica și ține la dispoziția lui, timp de 24 de ore, o persoană învinuită. 3. (În expr.) Mandat (poștal) = formular tip pe baza căruia se expediază prin poștă o sumă de bani pentru a fi plătită destinatarului. Și mumă-sa scontase al pensiei mandat, Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană. MACEDONSKI, O. i 45. 4. (Neobișnuit) Scrisoare. Mă pomenii c-un mandat Că Tița s-a măritat. ȘEZ. VII 22.