7 definiții pentru «mandant»   declinări

MANDÁNT, -Ă, mandanți, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) pentru care se încheie un act juridic. – Din fr. mandant.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

mandánt adj. m., s. m., pl. mandánți; adj. f., s. f. mandántă, pl. mandánte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDÁNT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care dă cuiva împuternicirea să încheie acte juridice în numele său. /<fr. mandant
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDÁNT s.m. Autor al unui mandat; cel care împuternicește pe altcineva să-l reprezinte în diverse activități comerciale. [< fr. mandant, it. mandante].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

MANDÁNT s. m. cel care împuternicește pe cineva să-l reprezinte în anumite activități (comerciale). (< fr. mandant)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

mandánt s. m., adj. m., pl. mandánți; f. sg. mandántă, pl. mandánte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*mandánt, -ă adj. și s. (lat. mándans, -ántis). Cel care mandează, care dă cuĭva un mandat (o însărcinare) de a lucra în numele luĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink