MAMELÚC s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. Cf. COSTINESCU. Mamelucii zboară prin cîmpii cei sălbatici Ca pulberea în vînt, Și umbrele lor mute, cu caii lor fantastici, Reintră în mormînt. BOLINTINEANU, O. 189, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cairo e tot un cimitir. Morminte de califi, de mameluci, de faraoni. RALEA, S. T. I, 246. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. Grenadirii, tiralerii, mamelucii, dragonii împărătesii, matrozii mergea mestecați unii cu alții. GT (1841), 3²/35. 2. F i g. Om fără personalitate și fără păreri proprii. La Cameră nu deschisese gura niciodată, fiind mameluc guvernamental. REBREANU, I. 416, cf. id. R. II, 33. Regele va ajunge, cu concursul mamelucilor politici, la dictatură personală. STANCU, R. A. IV, 192. - Pl.: mameluci. – Din fr. mamelouk.