magher (magheri), s. m. – Bucătar la o mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl. magerŭ (Tiktin). Sec. XVII, împrumut cult, înv. – Der. magherniță, s. f. (înv., bucătărie; baracă, dugheană; colibă), cu suf. sl. -niță, cf. coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „birt, cîrciumă” (sl. *magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).