MACULA vb. I. T r a n z. (Rar; livresc) A păta, a murdări, a mînji. Cf. NEGULICI, COSTINESCU, BARCIANU. F i g. Și-a maculat suvenirea cu ucideri, mișelii și desfrînâri. F (1867), 392. - Prez. ind.: maculez. – Și: (prin adaptare la sistemul fonetic popular) măculá vb. I. PONTBRIANT, D. – Din lat. maculare, fr. maculer.