Machiavelism – Cuvîntul s-a format de la numele lui Niccolo Machiavelli, diplomat florentin, care a trăit între anii 1469 și 1527. Acesta a scris în 1515 o carte cu titlul Principele (tradusă și în limba română), în care – cu sinceritate (după părerea unora) – dar mai ales cu cinism (după opinia altora), a preconizat în politică absolut orice mijloace ce pot duce la atingerea scopului propus: vicleșug, minciună, lipsă de scrupule, sforărie, diabolice manevre, trădare, corupere etc. Această doctrină a dat naștere în limbajul comun epitetului de machiavelic și expresiei machiavelism, care se aplică însă numai unor persoane, unor acțiuni, unor sisteme etc., din care dacă morala și scrupulele sînt excluse, sînt în schimb incluse ingeniozitatea, dibăcia, calculul premeditat și o țintă foarte precisă. În graiul nostru, spre a întări și mai mult sensul urît al machiavelismului, s-a creat din dispreț pentru el cuvîntul machiaverlîc. „Ești tare, stimabile, la machiaverlîcuri...”, spune Trahanache la adresa lui Cațavencu (act. I, sc. 4 din O scrisoare pierdută de Caragiale). Și tot același personaj, referindu-se la scrisoarea de șantaj: „Apoi, dacă umblă el cu machiaverlîcuri să-i dau eu machiaverlîcuri…” FIL.