MACAT s. n. 1. (Învechit) Loc (acoperit) de pe podea, pe care șed turcii. L-au pus viziriul de au ședzut înaintea viziriului pre măcat. NECULCE, L. 12. Domnul nu șede în scaun, ce șăd amândoi pe măcat. GHEORGACHI, LET. III, 302/37. 2. Cuvertură (brodată sau înflorată) care se așterne pe pat, pe divan, mai rar pe masă; scoarță sau covor care se pune pe pereți. Șase perine de postav cu măcatul lor (A. 1813). URICARIUL, XIV, 234. Mobilierul se compunea din două paturi de scînduri înfundate, acoperite cu saltele și perne, peste care erau întinse macaturi de lînă de Brussa. FILIMON, O. I, 178, cf. 265. Patul Chiajnei [era] acoperit cu un macat de piei de urs. ODOBESCU, S. I, 131. Parcă văz doi, trei, patru broscoi... tolăniți grămadă... cu picioarele murdare pe macatul cel mai scump al vostru. DELAVRANCEA, O. II, 358. Două paturi curat așternute. . . cu macaturi de cit gros. HOGAȘ, DR. II, 5. Îi așeză unul lîngă altul... acoperindu-i cu colțul macatului, ARDELEANU, D. 46. Două sofale. . . așternute cu macaturi roșii de Smirna. împodobite cu ciucuri venetieni de aur.CAMIL PETRESCU, O. I, 261. Un pat de scînduri. . . acoperit cu măcat de cit decolorat, BRĂESCU, A. 21. Patul mare, de fier, acoperit cu macat galben. STANCU, R. A. I, 114. Vînzătorul sta culcat Tocma-n fund pe un macat. ALECSANDRI, P. P. 137, cf. ALR II/I MN 138, 3901/836, 876, ALRM II/I h 365. ♦ (Olt., Munt., Mold.) Țesătură țărănească de lînă sau de bumbac, din care se fac fețe de plapumă și de perne sau cuverturi pentru paturi. Un tulpan închipuit din cîteva capete de macat înnădit. GALAN, Z. R. 190. Să zicem că te-ai putea învăța să faci cu acul muște-ncălecate... Dar macaturile în 32 de ițe, le-ncurci fără dor și poate. PLOPȘOR, C. 151. Macaturi de pat, de perne, H II 31, cf. 81, 89, 118, 126, 132, 147, 207, III 73, IV 157, 312, V 4, 11, XI 247, XII 240, XIV 249, XVI 161, A VI 19, 26. – Pl.: macaturi și macate (H II 214). – Și: (popular) măcát s. n.; (regional) macátă (H II 63) s. f. – Din tc. makat.