MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit; măcăitură. – V. măcăi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCĂÍT ~uri n. Sunet caracteristic scos de rațe. /v. a măcăi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCĂÍT s. măcăitură, (rar) măcăială, măcăire, măcănit, măcănitură, ocăit. (~ de rațe.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
măcăít s. n., pl. măcăíturi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCĂÍ, pers. 3 mắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac; a măcăni. – Mac1 + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
claudia
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A MĂCĂÍ pers. 3 măcăie intranz. (despre rațe) A scoate sunete caracteristice speciei; a face „mac-mac”. /mac + suf. ~ăi
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCĂÍ vb. (rar) a hăcăi, (reg.) a măcăli, a măcăni, a mărțăi, a ocăi. (Rațele ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
MĂCĂÍ vb. v. ocăcăi, orăcăi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
măcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. măcăie; imperf. 3 sg. măcăiá
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink