12 definiții pentru mântuială

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MÂNTUIALĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală.

MÂNTUIALĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală.

mântuia sf [At: CREANGĂ, A. 81 / Pzi: ~u-ia~ / Pl: ~ieli / E: mântui + -eală] (Îla; îlav) De ~ Superficial. 2 (Îal) Grăbit. 3 (Reg; îlav) Pe ~ Aproape de sfârșit.

MÂNTUIALĂ ~ieli f. v. A MÂNTUI și A SE MÂNTUI. * De ~ superficial, prost. [G.-D. mântuielii] /a mântui + suf. ~eală

MÎNTUIA s. f. (Numai în loc. adj. și adv.) De mîntuială = superficial, numai ca să zici că ai făcut ceva. [Popa] voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I 232. Tu dai vina pe soartă. Asta e judecata ieftină și de mîntuială a tuturor nevoiașilor, care nu știu ce vor. VLAHUȚĂ, O. A. 502.

măntueală f. Mold. scăpare: școala era numai de mântuială CR.

mîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a mîntui, de a termina maĭ curînd. Lucru de mîntuĭală, făcut fără plăcere și răpede, ca să-l mîntuĭ maĭ curînd, adică „lucru prost”.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!mântuială (de ~) loc. adj., loc. adv. (lucru ~, a lucra ~)

mântuia s. f., g.-d. art. mântuielii; pl. mântuieli

mântuia s. f., g.-d. art. mântuielii; pl. mântuieli

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MÎNTUIÁLĂ s. f. 1. (În l o c. a d j. și a d v.) De mîntuială = superficial, grăbit, pe deasupra, numai ca să zici că ai făcut ceva. Școala era numai de mîntuială. CREANGĂ, A. 81, cf. VLAHUȚĂ, O. A. 502. El moțăie din cap și răspunde de mîntuială. SANDU-ALDEA, ap. CADE. Sandu Buhuș răspundea fiecăruia pe nume, familiar, politicos sau de mîntuială, după cum arăta cunoscutul la chip și la port. C. PETRESCU, O. P. I, 65. Cei care nu luaseră parte la expediție învățau de mîntuială. BRĂESCU, A. 153, cf. SCRIBAN, D. Nu ne putem permite. . . să facem lucruri de mîntuială și la întîmplare. CONTEMP. 1949, nr. 165, 6/3. Voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I, 232. Oamenii muncii resping lucrările literare lipsite de idei, false, lucrările cenușii, făcute de mîntuială. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. 2. (Regional, în l o c. a d v.) Pe mîntuială = aproape de sfîrșit, pe sfîrșite, pe isprăvite. Cind tîrgul era pe mîntuială, mînca repede o bucățică de turtă de popușoi. ap. CADE. - Mîntui + -eală.

Intrare: mântuială
mântuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mântuia
  • mântuiala
plural
  • mântuieli
  • mântuielile
genitiv-dativ singular
  • mântuieli
  • mântuielii
plural
  • mântuieli
  • mântuielilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mântuia, mântuielisubstantiv feminin

  • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De mântuială = grăbit, prost, superficial. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Popa] voia, înainte de-a face slujba, să știe cît i se plătește, iar dacă i se plătea puțin, o făcea de mîntuială. PAS, Z. I 232. DLRLC
    • format_quote Tu dai vina pe soartă. Asta e judecata ieftină și de mîntuială a tuturor nevoiașilor, care nu știu ce vor. VLAHUȚĂ, O. A. 502. DLRLC
etimologie:
  • Mântui + sufix -eală. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.