opțiuni
  • info
2 intrări
14 definiții

Explicative DEX

LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -iru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

lustruitor, ~oare [At: COSTINESCU / V: (reg) ~rător[1] / Pl: ~i, ~oare / E: lustrui + -tor] 1-2 a, smf (Persoană) care lustruiește (1). 3 sn Unealtă cu care se dă lustru2 (1) Si: polizor. corectat(ă)

  1. În original, accentuat greșit: ~rător; am corectat accentul potrivit cu forma cuv. în trimiterea coresp. — LauraGellner

LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor.

LUSTRUITOR, -OARE, lustruitori, -oare, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu lustruirea diferitelor obiecte; (rar) lustragiu. S-a mutat aci... lustruitorii de pantofi și de iminei. CAMIL PETRESCU, O. II 387. – Pronunțat: -tru-i-.

LUSTRUITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană specializată în lucrări de lustruire. ~ de mobilă. /a lustrui + suf. ~tor

lustrător, ~oare smf vz lustruitor

lustrurător, ~oare smf, a vz lustruitor

Ortografice DOOM

lustruitor2 (persoană) (desp. -tru-i-) s. m., pl. lustruitori

lustruitor1 (obiect) (desp. -tru-i-) s. n., pl. lustruitoare corectat(ă)

lustruitor1 (persoană) (-tru-i-) s. m., pl. lustruitori

lustruitor2 (obiect) (-tru-i-) s. n., pl. lustruitoare

lustruitor (persoană) s. m., pl. lustruitori

lustruitor (obiect) s. n., pl. lustruitoare

Sinonime

lustruitor s.m. (rar; și cu determ. „de ghete”, „de pantofi”) v. Lustragiu. Văcsuitor.

Intrare: lustruitor (obiect)
lustruitor2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: lus-tru-i-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustruitor
  • lustruitorul
  • lustruitoru‑
plural
  • lustruitoare
  • lustruitoarele
genitiv-dativ singular
  • lustruitor
  • lustruitorului
plural
  • lustruitoare
  • lustruitoarelor
vocativ singular —
plural —
lustrător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: lustruitor (persoană)
  • silabație: lus-tru-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • lustruitor
  • lustruitorul
  • lustruitoru‑
plural
  • lustruitori
  • lustruitorii
genitiv-dativ singular
  • lustruitor
  • lustruitorului
plural
  • lustruitori
  • lustruitorilor
vocativ singular
  • lustruitorule
plural
  • lustruitorilor
lustrător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
lustrurător
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

lustruitor, lustruitorisubstantiv masculin
lustruitoare, lustruitoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care efectuează operația de lustruire. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-a mutat aci... lustruitorii de pantofi și de iminei. CAMIL PETRESCU, O. II 387. DLRLC
etimologie:
  • Lustrui + -tor. DEX '98 DEX '09

lustruitor, lustruitoaresubstantiv neutru

  • 1. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legătorie la lustruirea legăturilor de piele. DEX '09
etimologie:
  • Lustrui + -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.