lulea sf [At: (a. 1780) FURNICĂ, I. C. 117 / V: (reg) liu~ / Pl: ~ele / E: tc lüle] 1 Obiect cu care se fumează, alcătuit dintr-o parte mai groasă și scobită, în care se pune tutunul, și dintr-o țeavă îndoită prin care trece fumul Si: pipă. 2 (Prt) Parte mai groasă și scobită a acestui obiect. 3 (Pex) Cantitate de tutun care intră în această parte a obiectului Si: pipă, (reg) pipoc. 4 (Pfm; îe) A fi îndrăgostit (sau amorezat) ~ A fi foarte îndrăgostit. 5 (Pop; îe) A fura (sau a apuca, a lua, a prinde, a pupa, a turti) ~ua neamțului (cu zale cu tot), a se lua cu ~ua lui Dumnezeu sau a se afuma cu ~ua A se îmbăta. 6 (Pop; îe) A(-i) da (cuiva) ~ua prin cenușă A se face de râs. 7 (Reg; îe) A ajunge (sau a rămâne) la ~ele A sărăci. 8 (Reg; îe) A da (sau a turti) (cuiva) ~ua în (sau sub) nas A disprețui. 9 (Pfm; îe) A fi (sau a se face, a se îmbăta) ~ A se îmbăta foarte tare. 10 (Pfm; îe) A fi beat (sau făcut) ~ A fi foarte beat. 11 (Pan) Obiect sau părți ale unor obiecte asemănătoare ca formă cu luleaua (1). 12 (Mor) Bucată de fier introdusă în podoimă în care se sprijină fusul. 13 (Ban) Țeavă de la cazanul de fiert țuică. 14 (Reg; îe) A-i bate ~ua pe datorie A supăra pe cineva.