lopătare sf [At: ODOBESCU, S. I, 145 / Pl: ~tări / E: lopăta] 1 Vâslire. 2 Lovitură de vâslă. 3 Vânturare a cerealelor Si: lopătat (1). 4-5 (Rar) (Ridicare sau) adunare cu lopata (1) a diferitelor materiale mărunte Si: lopătat (2-3).

LOPĂTARE, lopătări, s. f. Acțiunea de a lopăta; vîslire. El cîrmi într-acolo și grăbind lopătarea cu ale sale brațe vînjoase... sosi în sfîrșit la malul dorit. ODOBESCU, S. I 145. ♦ Lovitură de vîslă. Marin vîslea repede, cu lopătări largi și armonioase. GALAN, B. I 357.

lopătare f. vâslire: grăbind lopătarea cu ale sale brațe vânjoase OD.

lopăta [At: C. A. ROSETTI, C. 174/4 / Pzi: ~tez / E: lopată] 1 vi A vâsli. 2 vt A întoarce cerealele cu lopata (8), pentru răcirea și aerisirea lor Si: a vântura. 3-4 vt (Rar) A ridica sau a aduna cu lopata (1) diferite materiale mărunte.

lopătar [At: HERODOT, 282 / Pl: ~i / E: lopată + -ar] 1 sm Persoană care conduce o ambarcație cu vâsle Si: barcagiu, luntraș, vâslaș, (rar) năier. 2 sm (Înv) Persoană care conduce un bac¹ (1). 3 sm Persoană care lucrează cu lopata (1). 4 sm (Rar) Persoană care vântură cereale. 5-6 sm Persoană care (face sau) vinde lopeți (1). 7 sm (Îvr) Copac folosit la confecționarea corăbiilor și a vâslelor. 8 sm Pasăre migratoare din ordinul ciconiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap Si: (reg) cosar², lopățică (67) (Platalea leucorhodia). 9 sm (Îvr; îc) ~-moțat Gâscă sălbatică cu moț (Rhynchapsis clypeata). 10 sm (Reg) Pescăruș. 11 a (Șîc) Cerb-~ Specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (Cervus dama). 12 sm (Îvr) Peștele Zeus gallus.

LOPĂTA, lopătez, vb. I. Intranz. 1. A vîsli. Lunecau pe mare, lopătînd pe rînd. TOMA, C. V. 170. Dacă ar fi avut o barcă acum, s-ar fi aruncat în ea și ar fi lopătat pînă în port. DUNĂREANU, CH. 150. ◊ (Poetic) Splendoarea depărtărilor marine, pe care fata... lopăta cu gîndul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 67. ◊ Fig. Soldatul zîmbea blajin unor berze care lopătau cu aripi largi peste dealuri. GALAN, Z. R. 361. 2. (Neobișnuit) A mișca, a deplasa cu lopata (1) diferite materiale mărunte. Pornesc banda... pînă dau jos întreg peretele: fără scoc, fără să lopătez. DAVIDOGLU, M. 11.

LOPĂTAR, lopătari, s. m. I. 1. Vîslaș, barcagiu. Erau șase oameni: Petar Dușan, soacră-sa și patru lopătari. GALACTION, O. I 187. Valul mării n-a purtat niciodată, p-al său braț legănător, lopătar mai fără grijă. MACEDONSKI, O. IV 51. Lopătarii depărtaseră corabia de uscat. ISPIRESCU, L. 24. 2. Lucrător cu lopata (1). Lopătar la vînturarea grînelor. ▭ Era lopătar de cărbuni, bărbat tăcut, uscat și tare ca o iască. VORNIC, P. 200. II. Pasăre din ordinul picioroangelor, de culoare albă, cu o fîșie gălbuie în jurul gușii, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap (Platalea leucorodia). Mai aproape de noi pluteau și vîsleau lebedele și cormoranii. Lopătari albi se înșirau pe deasupra trestiilor. SADOVEANU, O. A. II 126.

A LOPĂTA ~ez 1. intranz. A trage la lopeți (făcând să înainteze o ambarcație); a vâsli. 2. tranz. (cereale, semințe) A vântura cu lopata. ~ grâu. /Din lopată

LOPĂTAR¹ ~i m. Persoană care conduce o luntre cu ajutorul lopeților; vâslaș; barcagiu; luntraș. /Din lopată

LOPĂTAR² ~i m. Pasăre migratoare de culoare albă, cu ciocul asemănător unei lopeți și cu un moț în vârful capului. /lopată + suf. ~ar

lopătar m. 1. cel ce face lopeți; 2. cel ce mână luntrea; 3. pasăre mai scundă decât barza și cu ciocul în formă de lopățică (Platalea).

Lopătari pl. comună de munte, în jud. Buzău, cu băi de ape minerale: 1350 loc.

lopătár m. Cel ce mînă luntrea, vîslaș. Făcător saŭ vînzător de lopețĭ. O pasăre acŭatică numită și lopățică și cosar, maĭ mică decît barza, cu care seamănă la formă, cu penele albe și cu cĭocu ca o lopățică (platálea).

lopătéz v. intr. Trag la lopețĭ, vîslesc. V. tr. Vîntur cu lopata (grînele).

lopătare s. f., g.-d. art. lopătării; pl. lopătări

lopătare s. f., g.-d. art. lopătării; pl. lopătări

lopătare s. f., g.-d. art. lopătării; pl. lopătări

+cerb-lopătar (specie de cerbi) s. m., pl. cerbi-lopătari

lopăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. lopătez, 3 lopătează; conj. prez. 1 sg. să lopătez, 3 să lopăteze

lopătar s. m., pl. lopătari

lopăta (a ~) vb., ind. prez. 3 lopătează

lopătar s. m., pl. lopătari

lopăta vb., ind. prez. 1 sg. lopătez, 3 sg. și pl. lopătează

lopătar s. m., pl. lopătari

LOPĂTARE s. vâslire, vâslit.

LOPĂTARE s. vîslire, vîslit.

LOPĂTA vb. v. vâsli.

LOPĂTAR s. 1. v. barcagiu. 2. (ORNIT.; Platalea leucorodia) (rar) cosar.

LOPĂTA vb. a vîsli, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (~ pe lac.)

LOPĂTAR s. 1. barcagiu, luntraș, vîslaș, (rar) vîslitor, (înv.) vîslariu. (~ la Dunăre.) 2. (ORNIT.; Platalea leucorodia) (rar) cosar.

LOPĂTÁR (< lopată) s. m. 1. Vâslaș; barcagiu. 2. Pasăre călătoare din ordinul ciconiiformelor, de mărimea unei berze, de culoare albă, cu gâtul și picioarele lungi, cu ciocul lățit spre vârf ca o lopată și cu un moț de pene pe cap (Platalea leucorodia); cosar. Trăiește în colonii. Cuibărește în Delta Dunării și este ocrotit prin lege. Toamna migrează spre valea Nilului, Africa Centrală și de Sud-Est. ◊ Cerb-lopătar v. cerb.

LOPĂTARI, com. în jud. Buzău, situată la poalele dealului Bocu (Subcarpații Buzăului) și ale culmii Ivănețu (M-ții Buzăului), pe cursul superior al râului Slănic (afl. al Buzăului); 4.853 loc. (2000). Pomicultură (meri, pruni, peri, nuci). Centru de dulgherit. Pe terit. satului Terca se află rezervația „Focul viu”.