LOCKE [lók], John (1632-1704), filozof englez. Întemeietor al empirismului britanic și al doctrinei liberalismului. Nemulțumit de vechea filozofie scolastică și neputând accepta reacția raționalistă a lui Descartes, L. face prima evaluare critică modernă a originilor, naturii și limitelor rațiunii omenești în limbaj empirist. Respingând doctrina adevărurilor înnăscute, el explică fundamentul cunoașterii cu ajutorul experienței care reflectă fidel realitatea („Eseu asupra intelectului omenesc”). Teoria politică a lui L. reprezintă o încercare de justificare a monarhiei constituționale și, deopotrivă, a libertății individului. Preluând sugestii din Hobbes, el susține că în starea de natură toți oamenii erau liberi și egali, după o lege a naturii instituită de Dumnezeu. Starea de natură fiind, însă, instabilă, tocmai pentru a li se garanta aceste drepturi inalienabile, oamenii sunt nevoiți să se unească printr-un contract social. Funcția suveranului era de a asigura, prin legi, condițiile în care oamenii să se bucure de drepturile lor, în caz contrar poporul având dreptul să-l înlăture („Două tratate asupra guvernării”). Multe din ideile politice ale lui L. s-au regăsit în programele revoluțiilor americană și franceză și în dezvoltarea democrației liberale.