LIFTĂ, lifte, s. f. 1. Nume de ocară dat cotropitorilor (mai ales turci sau tătari) ale căror armate invadau țara noastră, dedîndu-se la devastări și prădăciuni. Și eu rămîn să mor pe-aici Cu liftele păgîne. COȘBUC, P. I 77. Nu căta că-s vechi de zile: în tinerețele mele M-am bătut cu multe lifte, care de care mai rele. HASDEU, R. V. 60. Săriți cu toții pe liftele trufașe, Viteazul Ștefan-vodă vă cheamă-n vitejie. ALECSANDRI, P. III 202. 2. Termen de ocară cu care este denumit un om rău, cîinos; p. ext. un animal rău. Să piei din ochii mei, liftă. CAMILAR, N. II 241. Hei! fiară veninoasă! Liftă necredincioasă! ALECSANDRI, P. P. 138.