leucit¹ sn [At: LM II, 155 / P: le-u~ / V: (rar) ~ă sf / Pl: ~e / E: fr leucite] 1 Silicat natural de aluminiu și de potasiu, de culoare cenușie sau albă, cu luciu sticlos, folosit mai ales ca îngrășământ agricol. 2 (Bot; asr; mpl) Plastidă.

leucit², ~ă a [At: CADE / P: le-u~ / Pl: ~iți, ~e / E: leuci] 1 (Mun; d. oameni) Bătut zdravăn. 2 (Mun; d. obiecte) Încovoiat ca leuca (1). 3 (Mun; pex; d. oameni) Cocoșat (2). 4 (Reg) Beat (1).

LEUCIT s.n. 1. Mineral din grupa silicaților, conținînd aluminiu și potasiu, care se găsește în unele roci eruptive. 2. Corpuscul din citoplasma celulelor vegetale. [< fr. leucite, cf. gr. leukos – alb].

LEUCIT s. n. 1. mineral din grupa feldspatoizilor, conținând silicat de aluminiu și potasiu, în unele roci eruptive. 2. corpuscul din citoplasma celulelor vegetale. (< fr. leucite)

leuci vt [At: DM / P: le-u~ / Pzi: ~cesc / E: leucă] (Mun) A bate tare pe cineva, facându-l să se îndoaie ca leuca (1).

leucită sf vz leucit¹ corectat(ă)

LEUCI, leucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate pe cineva. – Din leucă.

!leucit (desp. le-u-) s. n., (constituenți celulari) pl. leucite

leucit (le-u-) s. n.

leucit s. n. (sil. le-u-)

LEUCIT s. (MIN.) feldspatoid.

LEUCIT s. (MIN.) feldspatoid.