20 definiții pentru „ler”   declinări

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

LER interj. Cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic. [Var.: léroi, léroloi, lérui, lérului interj.] – Probabil lat. [Ha]llelu[iah, Domine].
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ler/lérui/lérului (pop.) interj.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ler2 sn [ At: Dr II, 901 / V: (reg) lieriu (Pl: lierie), rel, ren, rer, rern, rernă sf, rien / Pl: leruri / E: mg ler ] (Reg) Cuptor la mașina de gătit.
Sursa: MDA (2002) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ler1 [ At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) dalerolei, dalerom, holeroiu, lăr, lelui, lenoi, leo, lererui, leronda, leroi, leroilio, leroimdai, õloi, lerom, leromi, leron, lerui, lerului, lerumi, oilârând, oileranda, oler, oleranda, olerom, valerum, voilerole, voilerom / Pl: (2) leruri / E: pbl ml (Ha)llelu(iah, Domine) ] 1 i (Are; cu formă schimbată) Cuvânt care apare ca refren în colinde. 2 sn (Trs) Melodie după care se cântă o colindă.
Sursa: MDA (2002) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ler3 sn [ At: PAMFILE, DUȘM. 10 / V: leriu / Pl: (rar) leruri / E: nct ] (Reg) 1 Timp de care dispune cineva. 2 (Spc) Moment de apogeu, de plină vigoare din viața unui om. 3 (Prc) Vârstă a căsătoriei. 4 (Îe) A-i trece lerul (cuiva) A fi trecut de vârsta tinereții. 5 (Spc) Perioadă de rut la animale. 6 Calitate de a plăcea, de a atrage Si: farmec (7), haz (3).
Sursa: MDA (2002) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ler4 sn vz left
Sursa: MDA (2002) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

LER interj. (se folosește, ca refren, în colinde pentru a le da un anumit colorit eufonic) [Var. lerui] /Probabil din [Ha]llelu[iah] Doamne
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

LER1 interj. Cuvânt care servește ca refren în colinde. [Var.: lerói, lerolói, lerúi, lerulúi interj.] – Lat. [Ha]llelu[iah Domine].
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

LER2 s. n. (Reg.) Vreme, timp, (în special) timpul în care cineva este în floarea vârstei. ◊ Expr. A(-i) trece (cuiva) lerul = a îmbătrâni, a nu mai avea căutare; a nu mai avea nici o valoare, a nu mai fi bun de nimic.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

ler/lérui/lérului interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ler2 s.n. (reg.) 1. vreme, timp; floarea vârstei. 2. farmec, haz.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ler1 interj. (pop.) 1. cuvânt-refren în colinde. 2. (înv., s.n.) gust, plac, dorință; și leroi, leroi interj.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ler, leru-i! int. refren în cântecele populare: Ler, Lerui Doamne! [Onomatopee].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ler n., pl. urĭ. Mold. Munt. Rar Gust, plac, dorință. Mĭ-am făcut leru mĭ-am făcut gustu. Mĭ-a trecut leru mĭ-a trecut gustu saŭ și „vremea mea”, adică „am îmbătrînit” (rev. I. Crg. 8,87).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ler n., pl. urĭ. Mold. Munt. Rar. Gust, plac, dorință. Mĭ-am făcut leru, mĭ-am făcut gustu. Mĭ-a trecut leru, mĭ-a trecut gustu saŭ și „vremea mea”, adică „am îmbătrînit” (rev. I. Crg. 8, 87).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

Ler-împărát s. propriu m., g.-d. lui Ler-împărát
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Ler-Împărát s. pr. m.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ler (‹ alleluia*, aler-l.) 1. Cuvânt de compunere a refrenului* întâlnit în colinde, mai rar în cântece de nuntă (ex. lerunda, ler fetița), ca atare sau în cuvinte derivate, în forme simple sau compuse: l., doamne; lerului; hai l.; leroi; aleroi; lerolui; lerui l.; l. floare dalbă de măr; hai lerul daler, doamne leroi lerumi, doamne; hai lerundai leroi, doamne; hai leruida, lerumi, doamne; ieroi și reliu (Densușianu); leruia lerui; oleroi, doamne; voleronda lerului, doamne; oileronda lerolui, doamne (Pamfile); leroileo; lină milină (melină), leroi milină. 2. Melodia colindului (ex. „leru colindei” sau „o colindă poate avea mai multe leruri” – Densușianu). ♦ Cuv. derivat aleruit desemnează: a) un cântec ceremonial funebru, practicat în trecut într-o zonă limitată din Transilvania; b) un cântec ceremonial de nuntă din Bihor; c) acțiunea colindatului (ex. „se leruie” – Reteganul).
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

ler, (lar, lăr, leroi, lerui, lenui), interj. – Termen identificat în legende, basme și refrenele colindelor: “Lerui și-a mărului„; “Hai lin, hai lar și flori de măr”; “Oi, leroi, leroi„; “Hai, leru-i, Doamne”. – După V. Kernbach (1989), ler este un mitologem – element mitologic prim, forma mitică elementară și pură, considerată cea mai mică unitate, indivizibilă, din structura unui mit, a unei narațiuni mitologice, care nu mai are nevoie de interpretări și explicații, întrucât se exprimă singură (356). “Ler este de fapt un evident mitologem, iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman„ (297). D. Cantemir derivă termenul din numele împăratului Aurelianus: “Un voinic… din țara Munteniască… ne spunea, precum (că) în Țara Românească, aproape de Dunăre, pe malul Oltului, să să fi văzând niște temelii ca de cetate, cărora țăranii de pe acolo lăcuitori, din batrânii lor apucând și din colindele anului, și astăzi au luat de pomenesc: Ler Aler Domnul…” (D. Cantemir Hronicul: 1717). Rosetti (1920), reluând texa lui Dimitrie Dan, derivă sintagma “Hailerui Doamne„ din halleluiah (Domine). După V. Kernbach (1989) etimologia este imposibilă, deoarece “colindele românești, în structura lor de bază, preced cu mult (fapt demonstrat de cercetători) răspândirea creștinismului în Dacia romană, iar intruziunile creștine în colinde sunt târzii (de origine ecleziastic-cărturărească, din etapa slavonă) și nu au suferit modificări fonetice.” Cu toate acestea, DEX reține doar această ipoteză: “Ler, cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic; probabil din lat. (Ha)llelu(iah, Domine).„ I. G. Sbiera îl derivă din sg. lat. al numelui divinității domestice Lar (cf. Kernbach). Lari (Lares) – sg. Lar; lat. arhaic Lares; etrusc. lar, lars – căpetenie militară, doi zei din mitologia romană, preluați din mitologia etruscă; fiii nimfei Lara și ai zeului Mercurius. Venerați ca divinități protectoare ale Romei. În fiecare casă romană, un altar special din atrium, numit laralia, era împodobit cu imaginea Larilor casnici, cărora li se puneau ghirlande de flori la sărbătorile familiale, ca unor apărători ai vetrei. I. Popescu – Sireteanu (1983): “Unii văd în Ler numele unui zeu tracic”; “Ler, după opinia unui cercetător (A. Balota) este probabil un zeu autohton.„ A. Fochi (1976): “În anii '90 ai veacului XIX, pentru patru informatori Ler Domnul era omologat cu Dumnezeu («Mântuitorul»), de un alt informator însă Leroi este stimat și respectat, pentru că el a făcut toate cântecele și colindele referitoare la nașterea lui Cristos.”
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink