LEHACI frecv. buc,; etim, lui B-Albescu < ung. léha „ușurel” (BA ung, 27), nu lămurește sufixul. 1. – (CL; Buc; Sd XI 87); Lehaciu, Simion (16 B VI 144); – t. (Ștef); – Ioan (Tut); Lehac/ea (Tec II) și Lehăceni ss. 2. Lehancea s, 3. Cf. expresia: „Partea lehăcească” în doc, din sec. XIV-XV (Venelin, Vlaho-blg. gramotî) și „partea Ligăcească” (Ț-Rom 77). V. mai sus Leah III și Grigore IV 4 (Partea I).