LEGIUNE, legiuni, s. f. 1. Unitate mare militară și administrativă romană; p. ext. denumire a diferite formații militare din diferite epoci. [Goții] au pătruns în Dacia, în urma retragerii legiunilor lui Aurelian. IST. R.P.R. 51. Răzvan-vodă, avînd cu sine moldovenii săi, și cu legiunile săcuilor, se așezase despre răsărit. BĂLCESCU, O. II 113. ◊ Legiunea străină = (în Franța și Spania) formație militară compusă în cea mai mare parte, din mercenari străini, cu garnizoana în colonii. 2. Fig. Număr mare de persoane urmărind același scop; mulțime, gloată, ceată. Din tejghea făcînd tribună, legiune de coțcari, Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să aștearnă pe ziduri... toate acele... epopei vînătorești. ODOBESCU, S. III 79. – Pl. și: (învechit) legioane (ALECSANDRI, P. II 139, RUSSO, S. 94, ALEXANDRESCU, M. 14). – Variantă: leghioane (VLAHUȚĂ, P. 83) s. f. pl.