legiuire sf [At: BIBLIA (1688), 430¹/11 / Pl: ~ri / E: legiui] 1 (Asr) Hotărâre prin lege (38). 2 (Asr) Acțiune prin care ceva capătă caracter de lege (38). 3 (Asr) Stabilire a ceva ca normă. 4 (Jur; îrg) Cercetare a ceva în calitate de judecător. 5 (Îrg) Apreciere din punctul de vedere al prevederilor legale. 6 (Îrg) Decizie în urma unor dezbateri juridice. 7 (Jur; Trs; înv) Judecare.

LEGIUIRE, legiuiri, s. f. (Învechit, mai ales la pl.) Lege; totalitatea legilor unei țări, legislație, pravilă. Legiuiri înțelepte și prevăzătoare pe care le... pune în lucrare o sistemă de administrațiune regulată. ODOBESCU, S. III 37. Un sobor de arhierei... restatornicește vechea legiuire a țării. NEGRUZZI, S. I 241. Legiuirile lui Vasile-vodă din Moldova și a lui Matei Basarab-vodă din Țara Romînească. BĂLCESCU, O. I 139.

legiuire f. legislațiune.

legĭuíre f. Legislațiune.

legiui [At: CORESI, EV. 162 / Pzi: ~esc / E: lege¹ + -ui] 1 vt(a) (Asr) A hotărî prin lege (38). 2 vt(a) (Asr) A face să capete caracter de lege (38) Si: a legaliza (8). 3 vt(a) (Asr) A stabili ca normă. 4 vt(a) (Jur; îrg) A cerceta în calitate de judecător, din punct de vedere al prevederilor legale. 5 vt(a) (îrg) A decide în urma unor dezbateri juridice. 6 vrr (Trs; înv) A se judeca.

LEGIUI, legiuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A legifera. Un sobor de arhierei... legiuiește ca în veci să nu mai strămute astă pravilă și să nu se mai încredințeze cîrma arhipăstorească la străini ierarhi. NEGRUZZI, S. I 241. Mihai Viteazul fu cel dintîi domn care legiui printr-un așezămînt al său că fiecare țăran, pe-a cui moșie se va afla atunci, acolo să rămîie rumîn veșnic. BĂLCESCU, O. I 139. ◊ Refl. pas. În Moldova asemenea, țăranii în disperare, începură a nu mai vroi să plătească dajdiile și a lucra cele 24 zile la proprietar, după cum se legiuise la 1794. BĂLCESCU, O. I 142. 2. Refl.(Transilv.) A chibzui. Ei să legiuiesc Și să sfătuiesc: Care-or fi mai mari Și mai de demult? BIBICESCU, P. P. 244.

A LEGIUI ~iesc tranz. 1) A hotărî prin lege. 2) A judeca un proces; a da o sentință; a pedepsi. /lege + suf. ~ui

legiuí v. a legifera.

legĭuĭésc v. intr. (d. lege). Legiferez.

legiuire (înv., pop.) (desp. -giu-) s. f., g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiuire (înv., pop.) (-giu-) s. f., g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiuire s. f. (sil. -giu-), g.-d. art. legiuirii; pl. legiuiri

legiui (a ~) (înv., pop.) (desp. -giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, 3 sg. legiuiește, imperf. 1 legiuiam; conj. prez. 1 sg. să legiuiesc, 3 să legiuiască

legiui (a ~) (înv., pop.) (-giu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, imperf. 3 legiuia; conj. prez. 3 să legiuiască

legiui vb. (sil. -giu-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, imperf. 3 sg. legiuia; conj. prez. 3 sg. și pl. legiuiască

legiui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. legiuiesc, conj. legiuiască)

LEGIUIRE s. v. legalizare, lege, legiferare, legislație, reglementare.

legiuire s. v. LEGALIZARE. LEGE. LEGIFERARE. LEGISLAȚIE. REGLEMENTARE.

LEGIUI vb. v. legaliza, legifera, reglementa.

legiui vb. v. LEGALIZA. LEGIFERA. REGLEMENTA.

legiuire, legiuiri, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria, 2001: 113). – Din legiui (DEX, MDA).

legiuire, -i, s.f. – Judecată: „Cu legiuiri și teltuieli” (Memoria 2001: 113). – Din legiui + -ire.

legiui, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + suf. -ui (Scriban, DEX, MDA).

legiui, legiuiesc, vb. tranz. – A face legea, a judeca. – Din lege + -ui.