LEGIUNE, legiuni, s. f. 1. Unitate de bază a armatei romane, cu efectiv variind între 4 200 și 6 000 de oameni; p. gener. denumire dată unor formațiuni militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioană s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis.

legiune sf [At: TETRAEV. (1574), 249 / V: (înv) ~ioană, leghion sn / P: ~gi~u~ / Pl: ~ni / E: fr légion, lat legio, -onis] 1-2 (Înv) (Număr sau) cantitate mare de ființe, lucruri etc. Si: ceată, gloată, mulțime. 3 (Îvr; îlav) În ~ În număr foarte mare. 4 Unitate de bază din armata romană, alcătuită din infanterie și cavalerie, al cărei efectiv cuprindea între 3000 și 6000 de oameni. 5-6 (Pex) (Unitate sau) subunitate militară sau paramilitară în unele țări din Europa și Asia în diferite epoci. 7 (Îs) ~a străină Formație militară, a Franței sau a Spaniei, formată în cea mai mare parte din mercenari, cu garnizoana în colonii. 8 (Îs) ~a sacră Formațiune militară alcătuită din tineri voluntari înrolați în armata lui Alexandru Ipsilanti cu scopul eliberării Greciei. 9 (Îs) ~ de onoare Decorație de rang înalt care se acordă în Franța pentru servicii militare sau civile. 10 (Pan) Grup de persoane reunite temporar sau permanent prin aceleași concepții, interese etc. 11 (Pan) Grup de persoane cu aceleași preocupări, cu o conduită asemănătoare etc. 12 Organizație de tip fascist din România interbelică numită Garda de Fier.

LEGIUNE, legiuni, s. f. 1. Mare unitate militară romană; p. gener. denumire dată unor formații militare sau paramilitare din diferite epoci. ◊ Legiune străină = (în Franța și în Spania) formație militară, compusă în cea mai mare parte din mercenari, cu garnizoana în colonii. 2. Fig. Mulțime; ceată, gloată. [Pr.: -gi-u-. – Var.: (înv.) legioană s. f.] – Din fr. légion, lat. legio, -onis.

LEGIUNE, legiuni, s. f. 1. Unitate mare militară și administrativă romană; p. ext. denumire a diferite formații militare din diferite epoci. [Goții] au pătruns în Dacia, în urma retragerii legiunilor lui Aurelian. IST. R.P.R. 51. Răzvan-vodă, avînd cu sine moldovenii săi, și cu legiunile săcuilor, se așezase despre răsărit. BĂLCESCU, O. II 113. ◊ Legiunea străină = (în Franța și Spania) formație militară compusă în cea mai mare parte, din mercenari străini, cu garnizoana în colonii. 2. Fig. Număr mare de persoane urmărind același scop; mulțime, gloată, ceată. Din tejghea făcînd tribună, legiune de coțcari, Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Legiuni de zugravi și de pietrari erau osîndiți ca să aștearnă pe ziduri... toate acele... epopei vînătorești. ODOBESCU, S. III 79. – Pl. și: (învechit) legioane (ALECSANDRI, P. II 139, RUSSO, S. 94, ALEXANDRESCU, M. 14). – Variantă: leghioane (VLAHUȚĂ, P. 83) s. f. pl.

LEGIUNE s.f. 1. Unitate militară romană compusă din aproximativ 6000 de oameni (infanteriști și cavaleriști). 2. Nume al unor formații militare neregulate din diferite epoci. ◊ Legiunea de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru distincții militare și civile; legiunea străină = (în Franța și în Spania) corp de trupă format din mercenari, cu garnizoana în colonii și care era destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste. 3. (Fig.) Mulțime mare, organizată; ceată. [Var. leghion s.n., leghiune s.f. / cf. fr. légion, it. legione, lat. legio].

LEGIUNE s. f. 1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii. 2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci. ♦ ~ lă de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; L~ străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste. 3. (fig.) mulțime organizată; ceată. (< fr. légion, lat. legio)

LEGIUNE ~i f. (la vechii romani) Unitate militară de bază constând din aproximativ 4000-6000 de oameni. [Sil. -gi-u-] /<lat. legio, ~onis, ngr. legheón, fr. légion

legiune f. 1. corp de soldați, la Romani, care sub împărați era cam de 6600 de oameni: legiunea XIII Gemina staționa în Dacia la Alba-Iulia; 2. regiment de infanterie; 3. fig. mulțime, ceată numeroasă: legiuni de demoni (v. legioană).

*legiúne f. (lat. légio, -ónis), d. légere, a aduna. V. religiune, culeg). Regiment la Romanĭ (compus din 4200 de oamenĭ pe jos, apoĭ tot maĭ mulțĭ, pînă ce, supt Cezar, ajunse la 6000, pe lîngă care maĭ eraŭ alipițĭ și 300 de călărețĭ, și comandat de un consul saŭ pretor și de unu saŭ maĭ mulțĭ legațĭ): legiunea XIII gemină staționa la Alba Ĭulia (Dacia). Fig. Mare mulțime de ființe: legiunĭ de țînțarĭ zboară deasupra mlaștinilor. Legiunea de onoare, un ordin civil și militar instituit la 19 Maĭ 1802 de primu consul Bonaparte ca să recompenseze marile merite (gradele luĭ sînt: cavaler, ofițer, comandor, mare ofițer și mare cruce). Legiunea străină, o trupă creată la 1835 în Algeria și compusă din străiniĭ care vor să lupte p. Francia.

leghion sn vz legiune corectat(ă)

legioană sf vz legiune

LEGHIOANE s. f. pl. v. legiune.

LEGHION s.n. v. legiune.

LEGHIUNE s.f. v. legiune.

legioană f. (poetic) legiune: șase legioane de diavoli blestemați BOL. legioane de tainice fantasme AL.

legiune (desp. -gi-u-) s. f., g.-d. art. legiunii; pl. legiuni

legiune (-gi-u-) s. f., g.-d. art. legiunii; pl. legiuni

legiune s. f. (sil. -gi-u-), g.-d. art. legiunii; pl. legiuni

LEGIUNE s. (IST., MIL.) (înv.) polc. (~ romană.)

LEGIUNE s. (IST., MIL.) (înv.) polc. (~ romană.)

legiune, legiuni s. f. 1. Mare unitate militară romană, alcătuită din soldați pedeștri; p. ext. denumire dată unor formații militare sau paramilitare din diferite epoci. 2. Fig. Mulțime (foarte) mare de oameni urmărind același scop; ceată, gloată. ♦ Un număr mare de duhuri rele, aluzie la pasajul din Noul Testament (Luca 8, 30) privitor la vindecarea celui îndrăcit. [Var.: legheon, leghion s. n.] – Din lat. legio, -onis.

LEGIUNEA ARABĂ, organizație militară arabă creată, în 1921, din inițiativa Marii Britanii, pentru a apăra emiratul Transiordaniei. Din 1939 până în 1956, a fost condusă de Sir J.B. Glubb (Glubb pașa), care a intervenit în primul război israeliano-arab (1948-1949). Regele Hussein l-a înlăturat și expulzat pe Glubb pașa și a transformat L.A. într-un corp militar, care a constituit baza armatei regale iordaniene.

LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL v. Garda de Fier.

LEGIUNEA DE ONOARE, primul ordin național creat în 1802 de Napoleon Bonaparte, acordat celor cărora le erau recunoscute serviciile militare și civile aduse Franței. Cuprinde cinci clase: trei grade – cavaler, ofițer, comandor – și două demnități – înalt-ofițer și mare-cruce.

LEGIUNEA STRĂINĂ, formațiune militară franceză ai cărei membri sunt recrutați voluntar, în urma unei selecții dure, în cea mai mare parte, dintre străini. Creată de Ludovic Filip printr-un decret, în 1831, în Algeria (Sidi bel Abbès). A participat mai ales la acțiuni de peste mări (Mexic, Indochina, Africa de Nord, precum și în cele două războaie mondiale). În 1962, după proclamarea independenței Algeriei, și-a mutat sediul în Franța, fiind redimensionată și restructurată.

VARE, VARE, REDDE MIHI LEGIONES! (lat.) Varus, Varus, dă-mi legiunile înapoi! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”. Strigătul lui Octavian August la primirea știrii că generalul Varus a pierdut trei vestite legiuni în luptele cu germanii. Strigăt de deznădejde în fața unei pierderi ireparabile.

Vare, redde mihi legiones! (lat. „Varus, redă-mi legiunile!”) – Istoricul Suetoniu povestește în Viața lui August (XXIII), că generalul Quintilius Varus a suferit o grea înfrîngere în Germania, în anul 6 al erei noastre. Cele trei vestite legiuni ale lui au fost atrase în defileul de la Teutberg și nimicite. Varus s-a sinucis din desperare. Vestea acestui dezastru l-a copleșit pe împăratul August, care mult timp repeta cu amărăciune: „ Varus, dă-mi legiunile înapoi!” E o expresie care exprimă regretul pentru o pierdere de neuitat. IST.