LEASĂ¹, lese, s. f. 1. Împletitură de nuiele, care servește ca grătar pentru uscarea legumelor, fructelor (v. lojniță), brînzei (v. comarnic) etc. sau la bătut porumbul și fasolea pentru a le desface boabele. Știuleții de păpușoi se pun în podul casei... pe o leasă. PAMFILE, A. R. 221. Așază [peste groapă] o leasă de nuiele numai înținată și niște frunzari peste dînsa. CREANGĂ, P. 29. Păstrăvii sărați... se usucă și se afumă puindu-i pe o leasă. I. IONESCU, M. 66. 2. Construcție cu pereții din împletitură de nuiele pentru păstrarea la loc uscat și aerisit a porumbului, paielor etc.; coșar². 3. Zăgaz de nuiele făcut pentru oprirea apei (v. iezătură) sau spre a opri peștii să treacă în josul apei (v. gard). La capătul șanțului despre Dunăre fac țarcă și pe dînsa pun o leasă prin care apa se scurge. I. IONESCU, M. 530. Se strîng peștii la leasă. TEODORESCU, P. P. 388. ♦ Coș de nuiele pentru prins pește.