LAMENTAȚIE, lamentații, s. f. Lamentare. – Din fr. lamentation, lat, lamentatio.

lamentație sf [At: SĂULESCU, HR. I, 125 / V: (îvr) ~tăcie, (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr lamentation] 1-5 Lamentare (1-5). 6 (Îs) ~iile lui leremia Carte a Vechiului Testament pe care tradiția o atribuie profetului leremia, în care sunt relatate suferințele evreilor cauzate de distrugerea Ierusalimului. 7-8 Scriere (în versuri) care are un accentuat caracter trist, tânguitor. 9 Improvizație, de obicei versificată, cântată pe o anumită melodie, care însoțește manifestările folclorice funerare Si: bocet.

LAMENTAȚIE, lamentații, s. f. (Rar) Lamentare. – Din fr. lamentation, lat. lamentatio.

LAMENTAȚIE, lamentații, s. f. (Rar) Lamentare. Credința și-a găsit-o deplin confirmată de lamentațiile arendașilor. REBREANU, R. II 20.

LAMENTAȚIE s.f. (Liv.) Lamentare. [Gen. -iei, var. lamentațiune s.f. / cf. fr. lamentation, lat. lamentatio].

LAMENTAȚIE s. f. lamentare. (< fr. lamentation, lat. lamentatio)

lamentațiune sf vz lamentație

lamentăcie sf vz lamentație

LAMENTAȚIUNE s.f. v. lamentație.

*lamentațiúne f. (lat. lamentátio, -ónis). Vaĭet, jălire: lamentațiunile luĭ Ĭeremia. – Și -áție și -áre.

lamentație (desp. -ți-e) s. f., art. lamentația (desp. -ți-a), g.-d. art. lamentației; pl. lamentații, art. lamentațiile (desp. -ți-i-)

lamentație (-ți-e) s. f., art. lamentația (-ți-a), g.-d. art. lamentației; pl. lamentații, art. lamentațiile (-ți-i-)

lamentație s. f. (sil. -ți-e), art. lamentația (sil. -ți-a), g.-d. art. lamentației; pl. lamentații, art. lamentațiile (sil. -ți-i-)

lamentație

lamentație, -ției gen.a.

LAMENTAȚIE s. v. văitat.

LAMENTAȚIE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (O ~ supărătoare.)

lamentație (< lat. lamentatio „plângere”), muzică religioasă pe texte din Lamentațiile lui Ieremia, utilizată la anumite sărbători în cultul bisericii romano-cat. Melodiile sunt simple, de durate* egale (cantus planus*). Din aceste i. nu au rămas lucrări de referință ca în cazul creațiilor polif. ale genului. Cea mai veche colecție tipărită de l. pe mai multe voci (2) a fost aceea a lui Petrucci (Lamentationes Ieremiae Prophetae, vol I-II, 1506), cuprinzând creații de Agricola, Gaspar, Tinctoris etc. Altă ediție importantă au alcătuit Ballard și Leroy în 1559, din lucrări semnate de Arcadelt, Carpentras, Festa, La Jeune etc. În sec. 17-18, introducerea lamento*-ului ca număr* distinct în operă* se face probabil sub influența l. În epoca contemporană, Ernest Křenek a compus Lamentatio Jeremiae Prophetae (1941-1942), iar pe versete alese din aceleași texte, Stravinski a compus Threni (1958).