lac (lacuri), s. n. – Apă stătătoare. – Mr., megl. lac, istr. lǫc Lat. lacus (Pușcariu 630; Candrea-Dens., 937; REW 4836; DAR), cf. it., sp., port. lago, prov., fr. lac. Din rom. pare să provină mag. lák (Edelspacher 18). – Der. lăcărie, s. f.; lăcos, adj.; lacoviște, s. f., cu suf. -iște (după Skok, 71 și DAR, din bg., sb. lokva „băltoacă”).