lăzuire sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: lăzui] (Înv) 1 (D. plante) Smulgere a rădăcinilor din pământ Si: (înv) lăzuit¹ (1), lăzuitură (1). 2 (D. păduri) Înlăturare prin tăiere sau ardere a arborilor și a altor plante lemnoase pentru a putea cultiva un teren Si: defrișare, (înv) lăzuit¹ (2), lăzuitură (2).

lăzui vt [At: ȘINCAI, HR. I, 344/26 / Pzi: ~esc / E: laz + -ui] (Înv) 1 (C. i. plante) A smulge rădăcinile din pământ. 2 (C. i. păduri) A înlătura prin tăiere sau ardere arborii și alte plante lemnoase pentru a putea cultiva un teren Si: a defrișa, (îrg) a cura¹ (2).

LĂZUI, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. A face laz; a despăduri, a defrișa. Să lăzuiești toată pădurea. RETEGANUL, P. V 49.

LĂZUI, lăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face laz; a despăduri, a defrișa. – Din laz.

lăzuì v. Tr. a stârpi tufele și rădăcinile unui câmp. [V. laz].

lăzuĭésc v. tr. (d. laz). Trans. Curăț un teren de bălăriĭ saŭ de arborĭ, runculesc, secĭuĭesc: să lăzuĭască un petec de pădure (Rebr. 286). V. desțelenesc.

lăzuire s.f. (silv.; reg.) v. Defrișare. Defrișat¹. Despădurire. Despădurit¹.

LĂZUI vb. v. defrișa, despăduri.

lăzui vb. IV. tr. (silv.; reg.; compl. indică suprafețe împădurite sau păduri) v. Defrișa. Despăduri.

lăzui vb. v. DEFRIȘA. DESPĂDURI.

lăzuíre, lăzuiri, s.f. (reg.) Tehnică pentru obținerea de noi parcele de fânațe. ■ „Fertilizarea parcelelor obținute prin lăzuire se făcea prin pășunarea oilor și staționarea acestora pe timp de iarnă în terenurile lăzuite” (Dăncuș, 1986: 40). – Din laz (Scriban, Șăineanu, DLRM); din lăzui (MDA).

lăzuire, lăzuiri, s.f. – (reg.) Tehnică pentru obținerea de noi parcele de fânațe: „Fertilizarea parcelelor obținute prin lăzuire se făcea prin pășunarea oilor și staționarea acestora pe timp de iarnă în terenurile lăzuite” (Dăncuș, 1986: 40). – Din laz (Scriban, Șăineanu, DLRM); din lăzui (MDA).

lăzuire, -i, s.f. – Tehnică pentru obținerea de noi parcele de fânațe: „Fertilizarea parcelelor obținute prin lăzuire se făcea prin pășunarea oilor și staționarea acestora pe timp de iarnă în terenurile lăzuite” (Dăncuș 1986: 40). – Din laz + -uire.

LĂZUI vb. (Trans. N) A defrișa. (Fig.) Mă țin numai cu cuvîntu Care iute zbor în vîntu. Dar judece-le cel drept și sfîntu Le-a lăzui din pămîntu. CÎNTECE, 1^v. Etimologie: laz + suf. -ui. Vezi și laz, lăzuit.

lăzuí, lăzuiesc, v.t. A defrișa. – Din laz (MDA).