18 definiții pentru jupan, jupân   declinări

JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în Evul Mediu, în Țările Române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. — Din sl. županŭ.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JUPÁN, jupani, s. m. Titlu dat în evul mediu, în țările române, celor mai de seamă boieri și dregători; persoană care avea acest titlu. – Din sl. županŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

jupán s. m., pl. jupáni
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

JUPÁN ~i m. (în evul mediu în Țara Românească și în Moldova) 1) Titlu acordat celor mai de seamă boieri și dregători. 2) Persoană care avea acest titlu. /<sl. županu
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

jupán s. m., pl. jupáni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

jupán V. jupîn.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JUPẤN, jupâni, s. m. (înv.) 1. Titlu de politețe dat în Țările Române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). — Et. nec.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

JUPẤN, jupâni, s. m. 1. Titlu de politețe dat în țările române persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții înalte. ♦ Titlu de politețe dat unei persoane, echivalând cu „domn”, „cucon”. 2. Patron, stăpân (considerat în raport cu angajații săi). – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

jupấn (înv.) s. m., pl. jupấni
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

JUPÂN s. v. patron, stăpân.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

JUPÂN ~i m. înv. 1) (folosit ca termen de adresare politicoasă față de persoane care dețin o anumită demnitate sau funcție) Reprezentant al claselor avute. 2) Proprietar al unei întreprinderi considerat în raport cu salariații săi; patron. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

jupấn s. m., pl. jupấni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

jupîn (jupîni), s. m.1. Domn; titlu onorific ce se dădea la început marilor dregători cîtă vreme erau în funcție, și apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverență în general. – Var. (Mold., înv.) giupîn. Origine incertă. Se consideră în general că reprezintă sl. županŭ „stăpîn al unei anumite întinderi de pămînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Șeineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), soluție care nu este imposibilă (se consideră că principala dificultate a acestei der. este rezultatul anîn, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea căruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare sec. X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede că este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din sl. meridională. În realitate, acest rezultat este posibil și în epoci mai tîrzii cf. cîntar, frînc, mîndru. Totuși, soluția sl. nu este cu totul satisfăcătoare, fiind vorba, în cadrul sl., de o formație neclară (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de altă, sl. županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, s. m. (domn), termen administrativ din sec. XVII-XVIII, fără circulație reală, pe cînd jupîn, prin tratamentul său general (pronunțarea dial. giupîn; formă înv. rotacizată giupîr, jupîr), pare să aparțină fondului lingvistic anterior sl. Din aceste rațiuni, s-a încercat să se explice jupîn printr-un lat. *gypanus, din gr. γύπη „casă”, cu suf. -anus (Giuglea, Dacor., III, 606-10; cf. împotrivă Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avară (Skok; DAR; Pușcariu, Lr., 257), sau, în sfîrșit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atenția și coincidența lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se dă lui Decebal, rege al dacilor, și a cărui semnificație este necunoscută: dacă se admite că acest titlu însemnă „Domnul”, der. nu prezintă mari dificultăți fonetice (pentru diji, cf. jos, jumătate, ajuta; pentru a explica păstrarea lui n, ar trebui plecat de la o formă *Diupanus). Să adăugăm, totuși, că acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a păstrat în rom. Der. jupîneasă, s. f. (doamnă); jupîniță, s. f. (domniță, fiică de mare boier); jupînime, s. f. (adunare aleasă; înv., boierime).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

jupân m. 1. od. titlu, rezervat clasei boierești și formulă generală de politeță (adecă pe deplin sinonim cu modernul Domn); 2. azi, la negustori și meseriași: patron; 3. ironic, vorbind de un ovreiu; 4. în domeniul fabulei: jupân corb. [Slav. JUPANŬ, căpetenie de ținut sau de oraș (din JUPA, comună, județ)]. V. titulatură.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

jupî́n m. (din maĭ vechĭu jupan, titlu dat boĭerilor, vsl. županŭ, d. župa, regiune, ținut; sîrb. župan, șef de comitat, în Ungaria și [d. ung.] išpan, vătav, pol. župan, zupan, șef administrativ în vechea Polonie, ung. ispán, șef de comitat. V. pan). Odinioară, titlul onorific dat boĭerilor, apoĭ boeĭrinașilor și negustorilor, ĭar azĭ maĭ rar negustorilor saŭ meșterilor din partea lucrătorilor lor îld. stăpîn, patron saŭ domn, și de ordinar numaĭ Jidanilor în deriziune: jupîn (îld. jupînu) Herșcu, Nuhăm, Burăh, Șloĭm. În fabulă, titlu ironic dat animalelor: jupînu corb. V. chir.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

jupấn, -i, s.m. – Titulatură nemeșească (Bârlea 1924). Titlu de noblețe dat persoanelor care ocupau anumite demnități sau funcții: „Și m-or pune după masă / Și mi-or zice jupâneasă„. – Din sl. županǔ „stăpân al unei întinderi de pământ” (Șeineanu, Rosetti, Candrea cf. DER).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

PATHELIN [patlẽ], „Farsa jupânului Pierre ~”, farsă anonimă franceză, scrisă probabil, în 1464. Prin construcția sa dramatică, anunță comedia modernă.
Sursa: DE (1993-2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

jupân, jupâni s. m. 1. (deț.) subofițer de penitenciar. 2. (intl.) persoană care impune respect celor din jur prin vârsta și poziția materială.
Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink