ISTORIOGRAFIE, istoriografii, s. f. Știință care studiază dezvoltarea cunoștințelor istorice și perfecționarea metodelor proprii de cercetare, istoria luptelor dintre diferitele curente pentru interpretarea fenomenelor sociale (ca o reflectare a luptei de clasă), prezentare evolutivă a cercetărilor pentru descoperirea legilor de dezvoltare a societății. ♦ Totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumită țară sau perioadă de timp. Bălcescu a desfășurat o vastă activitate de cercetător al istoriei, elaborînd o serie de lucrări valoroase, prin care ridică la un nivel mai înalt istoriografia romînească. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. Marele luptător revoluționar și istoric N. Bălcescu (1819-1852) și în anumită măsură M. Kogălniceanu (1817-1891), au îmbogățit cu lucrări de valoare istoriografia noastră. IST. R.P.R. 4. - Pronunțat: -ri-o-.