iscălitură sf [At: (a. 1657) GCR I, 136/2 / Pl: ~ri / E: iscăli + -tură] 1 Nume al unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. pentru a le certifica Si: semnătură. 2 (Pex) Fel în care se semnează cineva. 3 (Pex) Aprobare dată prin semnare. 4 (Înv; îe) A plăsmui ~ra altuia A falsifica semnătura cuiva.