IRLANDEZĂ s. f. (cf. fr. irlandais): limbă celtică vorbită de irlandezi, locuitorii Irlandei, și de cei originari din Irlanda, locuind în Anglia și S.U.A. Odinioară, a fost răspândită în toată insula Eire. Primele texte în limba irlandeză sunt niște inscripții din secolele al V-lea și al VI-lea, notate cu caractere apropiate de runele scandinave – cea mai veche scriere celtică. Până în secolul al X-lea sunt semnalate puține documente în limba irlandeză (texte religioase și glose la textele latine). Începând cu secolul al XI-lea, a apărut o literatură bogată, care rivaliza cu cea din Europa (romane de aventuri, epopei, călătorii fantastice, poezie lirică, opere de drept, de astronomie și de medicină etc.). În perioada ocupației insulei Eire de către englezi (secolele al XII-lea – al XX-lea), i. a fost treptat înlocuită de engleză. După câștigarea independenței Irlandei (1921), învățarea i. a devenit obligatorie în toate școlile. Mari scriitori irlandezi ca B. Shaw, J. Joyce, S. O’Casey au scris totuși în limba engleză, care este preferată de intelectuali. I. este cea mai arhaică dintre toate limbile celtice, fapt care prezintă o mare importanță pentru studiul comparativ al limbilor indo-europene (păstrează elementul velar al lui qu indo-european, devenit p în grupul britonic; scrierea cu alfabetul latin în forma lui din secolul al VIII-lea; este foarte complicată; sistemul gramatical păstrează fidel trăsăturile vechii celtice; vocabularul este lipsit de elemente romanice, fiind mai conservator decât al celorlalte limbi celtice).