INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A INTRIGÁ intríg 1. tranz. A pune pe gânduri, trezind curiozitatea, suspiciunea sau îngrijorarea. 2. intranz. A face intrigi; a recurge la intrigi. [G.-D. intrigii; Sil. in-tri-] /<fr. intriguer, lat. intrigare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRIGÁ vb. I. 1. tr. A neliniști, a stârni curiozitatea cuiva. 2. intr. (Rar) A face intrigi; a unelti, a complota. [P.i. intríg și -ghez. / < fr. intriguer, cf. lat. intricare – a încurca].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRIGÁ vb. I. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria. II. intr. a face intrigi; a unelti, a complota. (< fr. intriguer, it. intrigare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRIGÁ vb. v. îngrijora.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INTRIGÁ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

intrigá vb., ind. prez. 1 sg. intríg, 3 sg. intrígă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*intríg, a -á v. tr. (fr. intriguer, d. it. intrigo, -áre, care vine d. lat. intrico, -áre, încurc, încîlcesc. V. in-ex-tric-abil, stric). Fac intrigĭ. A te intriga ceva, a-țĭ da de gîndit, a te încurca din cauză că nu ți-l explicĭ: această scrisoare mă intrigă. – Și -ghéz, -găm ș. a.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink