INSEMN s.n. v. însemn.

ÎNSEMN, însemne, s. n. Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. ♦ Stema, sigiliul, drapelul și imnul de stat al unei țări. – Din fr. insigne (după semn).

ÎNSEMNA, (I) însemn, (II) însemnez, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaștere. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepția de..., a exprima un anumit înțeles. ♦ A avea o anumită importanță, o anumită valoare. – Lat. insignare sau în + semn.

însemn sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 84 / Pl: ~e / E: fr insiqne] (Rar) Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang Si: insignă.

însemna [At: URECHE, ap. LET. I, 102/1 / V: (reg) ~săm~ / Pzi: însemn, (înv) ~nez / E: în- + semn] 1 vt A semnala. 2 viu A avea o anumită semnificație. 3 vt (Îe) A nu ~ nimic A nu avea nici o valoare. 4 vi A aplica un semn caracteristic de recunoaștere. 5 vt (Îe) A ~ cu fIerul roșu A înfiera. 6 vi A delimita. 7 viu (D. cuvinte) A exprima un anumit sens. 8 vr (înv) A se remarca. 9-10 vtr (Înv) A (se) arăta. 11-12 vti (Îrg) A îndrepta o armă spre... Si: a ochi, a ținti. 13 vi A înregistra ceva în scris. 14 vt A nota. 15 vt A face cunoscut. 16 vt (Rar) A lua aminte de ceva. 17 vt (Înv) A stabili. 18 viu A avea o anumită importanță.

ÎNSEMN, însemne, s. n. (Rar) Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang; insignă. – Din fr. insigne (după semn).

ÎNSEMNA, însemn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoaștere. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a marca, a arăta. ♦ (Despre cuvinte) A avea accepția de..., a exprima un anumit înțeles. ♦ A avea o anumită importanță, o anumită valoare. [Prez. ind. și: însemnez] – Lat. insignare sau în + semn.

ÎNSEMN, însemne, s. n. (Învechit) Semn distinctiv (al unui grad, al unei demnități, al unui ordin etc.); insignă. Chipul său sculptat cu însemnele nouei dregătorii. ODOBESCU, S. I 452. Însemne de mărire și fast oriental. ALECSANDRI, P. III 377.

ÎNSEMNA, însemn și însemnez, vb. I. I. Intranz. unipers. A avea un anumit înțeles, o anumită semnificație; a fi, a marca, a arăta, a reprezenta. L-am întrebat ce însemna acele stane de piatră. ISPIRESCU, L. 302. Arald, ce însemnează pe tine negrul port.? EMINESCU, O. I 97. ◊ Expr. A nu însemna nimic = a nu avea nici o însemnătate, nici o importanță, nici o valoare. O lacrimă în ochii ei Nimic nu-nseamnă. COȘBUC, P. I 79. Ce înseamnă asta? se spune pentru a arăta dezaprobarea față de purtarea cuiva. Ce înseamnă asta? Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. ♦ (Despre cuvinte) A avea sensul de..., a exprima o anumită noțiune. ♦ A reprezenta..., a corespunde, a fi egal cu... A vorbi corect înseamnă a o face așa cum cere uzul lingvistic. VIANU, S. 6. Un han lîngă un șleah însemnează lucru mare. SADOVEANU, O. VII 28. II. Tranz. 1. A nota (prin scris sau prin alte semne), a face o însemnare, a scrie (a desena, a grava), a înregistra. Înregistrează vești ce vin din tot universul, înseamnă vești triste și vești bune. ANGHEL, PR. 103. Cîte greșeli va face, să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Însemnă, pe grozavele acele porți de aramă, o mare cruce. NEGRUZZI, S. I 89. ◊ Intranz. Am dus-o cam anevoie numai cu răbușul. Ce folos că citesc orice carte bisericească; dacă nu știi a însemna măcar cîtuși de cît, e greu. CREANGĂ, A. 18. 2. A marca, a delimita, a determina. Cu cofa de brad, Măriuca trecea prin iarbă spre casă și intra pe ușa care însemna în lumină o pată neagră. SADOVEANU, O. V 179. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce leagă Costeștii cu Roșiorii. REBREANU, R. I 70. Piața se întinde ovală... însemnată cu stîlpușori de lemn. NEGRUZZI, S. I 36. 3. A aplica unui lucru un semn caracteristic (după care să se poată recunoaște sau găsi ușor); a marca. Ciobanul înseamnă oile. ◊ Refl. pas. Cu omor și pustiire drumul lor se însemna. NEGRUZZI, S. I 118. ◊ Expr. A însemna cu fierul roșu = a înfiera. 4. (Învechit) A indica, a nota. S-apropie de scrinul ce i-l însemnase bolnavul. EMINESCU, N. 79. Cred în sincerul și lealul ajutor ce mi se dă astăzi de imperiul rusesc și-mi însemnez de îndată mie și lumii întregi la ce anume scop are să-mi serve acest ajutor. ODOBESCU, S. III 452. 5. (Rar) A lua act, a remarca, a observa, a afla. Acest onorabil sărdar e director la Agie și am însemnat că el ne urmărește ca umbra peste tot locul. ALECSANDRI, T. 429.

ÎNSEMN s.n.. Semn distinctiv al unei demnități, al unui grad; insignă. [Var. insemn s.n. / cf. fr. insigne, lat. insegna, după semn].

ÎNSEMN s. n. semn distinctiv al unei demnități, al unui grad; insignă. (după fr. insigne)

ÎNSEMNA vb. I. tr. 1. a face un semn distinctiv. 2. a scrie. 3. a delimita. II. intr. a avea un anumit înțeles; a marca. ◊ (despre cuvinte) a avea accepția de... ◊ a avea o anumită importanță, valoare. (< lat. insignare)

ÎNSEMN ~e n. rar Semn distinctiv al unei demnități, al unui rang sau al unui ordin. /în + semn

A ÎNSEMNA însemn 1. tranz. 1) A evidenția printr-un semn distinctiv; a marca. 2) (informații, imagini) A fixa (pentru sine) cu ajutorul unor semne grafice. 2. intranz. (despre obiecte, semne) A avea o anumită semnificație; a fi dotat cu o semnificație; a semnifica. [Și însemnez] /în + a semna

însemn n. insigniu: însemnele exterioare ale magistraților.

însemnà v. 1. a face un semn: pe omul rău îl însemnează D-zeu PANN; 2. a nota: a însemna în catalog; 3. a avea cutare înțeles: vorba însemnează multe; 4. a se distinge: s’aînsemnat prin fapte mărețe.

însémn, -éz, a -á v. tr. (din maĭ vechĭu semnez, d. lat. signare, a însemna; it. segnare, pv. senhar; fr. enseigner, a instrui, sp. enseñar, pg. ensinar. – Înseamnă; să însemne). Fac un semn, marchez: însemn copaciĭ în pădure ca să găsesc drumu la înturnare. Observ semnele distinctive, aleg din mulțime, notez: gardistu șĭ-a însemnat cîțĭ-va pungașĭ. Scriŭ, notez: profesoru a însemnat un elev în catalog. Am înțelesu de: cuvîntu latin aqua însemnează „apă”. Am însemnătate, importanță: acest om însemnează mult în știință.

însemn s. n., pl. însemne

însemna² (a ~) (a reprezenta) vb., ind. prez. 3 înseamnă, imperf. 3 pl. însemnau; conj. prez. 3 să însemne

însemna¹ (a ~) (a nota; a marca) vb., ind. prez. 1 sg. însemnez, 3 însemnează; conj. prez. 1 sg. să însemnez, 3 să însemneze

însemn s. n., pl. însemne

!însemna² (a reprezenta) vb., ind. prez. 3 înseamnă

!însemna¹ (a ~) (a nota) vb., ind. prez. 3 însemnează

însemn s. n., pl. însemne

însemna vb., ind. prez. 1 sg. însemn/însemnez, 3 sg. și pl. înseamnă/însemnează

însemna (ind. prez. 3 sg. și pl. înseamnă)

însemnez.

ÎNSEMN s. 1. semn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. insignă, (înv.) marcă, semn. (~ al unei asociații.)

ÎNSEMNA vb. v. deosebi, determina, distinge, evidenția, fixa, hotărî, ilustra, ochi, preciza, remarca, singulariza, stabili, statornici, ținti, viza.

ÎNSEMNA vb. 1. (înv.) a semna. (A ~ un obiect pentru a-l identifica.) 2. a marca. (~ un animal de tăiere.) 3. v. înregistra. 4. v. marca. 5. v. constitui. 6. v. semnifica. 7. a semnifica, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 8. a fi, a semnifica. (Ce ~ când visezi un porumbel?) 9. v. rezulta.

ÎNSEMN s. 1. semn, simbol. (Sceptrul era ~ puterii domnitorului.) 2. insignă, (înv.) marcă, semn. (~ al unei asociații.)

însemna vb. v. DEOSEBI. DETERMINA. DISTINGE. EVIDENȚIA. FIXA. HOTĂRÎ. ILUSTRA. OCHI. PRECIZA. REMARCA. SINGULARIZA. STABILI. STATORNICI. ȚINTI. VIZA.

ÎNSEMNA vb. 1. (înv.) a semna. (A ~ un obiect pentru a-l identifica.) 2. a marca. (~ un animal de tăiere.) 3. a consemna, a înregistra, a înscrie, a nota, a scrie, a trece, (înv.) a notifica, a semna. (~ într-un caiet cheltuielile zilnice.) 4. a arăta, a indica, a marca, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 5. a constitui, a fi, a forma, a reprezenta, (rar) a prezenta. (Acest capitol ~ partea esențială a lucrării.) 6. a ilustra, a marca, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o dată în literatură.) 7. a semnifica, a simboliza, a spune, (înv.) a semna. (Această poreclă nu ~ nimic.) 8. a fi, a semnifica. (Ce ~ cînd visezi un porumbel?) 9. a reieși, a rezulta, a urma, (fig.) a se desprinde. (De aici nu ~ că...)

ALBO LAPILLO NOTARE DIEM (lat.) a însemna o zi cu o pietricică albă – A avea o zi bună. La romani era simbolul fericirii. V. și Nigro notanda lapillo.

ALL PROGRESS MEANS WAR WITH SOCIETY (engl.) orice progres înseamnă război cu societatea – G.B. Shaw, „Getting married”, 559.

Ich weiss nicht, was soll das bedeuten (germ. „Nu știu ce poate să însemne”) – unul dintre cele mai cunoscute versuri ale lui Heinrich Heine. E stihul cu care începe poezia Loreley, vestita legendă a pescarului îndrăgostit, care, fermecat de cîntecul zînei Loreley, se repede în vîltoare cu luntrea lui mică și, izbit de stînci, moare înecat în apele Rinului. Iată întîia strofă în tălmăcirea lui Șt.O. Iosif: „Eu nu știu ce poate să fie Că-mi sună mereu în urechi Cu veșnica-i melancolie Un basmu din zilele vechi.” Primul vers a ajuns o expresie care exprimă uimirea, surprinderea. LIT.

a se însemna / a se înțepa fraierul expr. (d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i se umblă în buzunare.

însemna, însemn v. t. a bate rău de tot (pe cineva).