individualizare sf [At: DA / P: ~du-a~ / Pl: ~zări / E: individualiza] 1 Scoatere în evidență a trăsăturilor specifice unui individ. 2 Luare în considerare a cuiva în mod individual, facându-l să se deosebească de alții Si: individuație (2). 3 Determinare a unui lucru prin caracterele sale individuale. 4 Adaptare și aplicare a unei concepții, a unei legi etc. la un caz particular. 5 Întruchipare a ideii artistice în imagini concrete, individuale. 6 Întruchipare a unei tendințe, a unei relații (sociale) etc. în figuri individuale tipice.

INDIVIDUALIZARE, individualizări, s. f. Acțiunea de a individualiza și rezultatul ei. 1. (Mai ales în legătură cu creația artistică) Conturare, precizare a caracterului, a naturii unei ființe sau a unui lucru prin reliefarea particularităților proprii. Forța și profunzimea generalizării în opera de artă nu numai că nu contrazice individualizarea, ci dimpotrivă. V. ROM. decembrie 1950, 187. 2. Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unui punct de vedere etc. la cazuri izolate și particulare. Individualizarea pedepsei în justiție se face ținînd seama, de circumstanțele speciale în care a fost făptuit delictul. – Pronunțat: -du-a-.

INDIVIDUALIZARE s.f. Acțiunea de individualiza și rezultatul ei. ♦ Adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ (Arte) Întruchipare a ideii artistice în imagini senzorial-concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, esențe, relații generale în figuri individuale tipice. [Pron. -du-a-. / < individualiza].

INDIVIDUALIZARE s. f. 1. acțiunea de a individualiza. 2. adaptarea și aplicarea unei concepții, a unei legi etc. la cazuri particulare. 3. (arte) întruchipare a ideii artistice în imagini senzorial-concrete, individuale; întruchipare a unei tendințe, esențe, relații generale în figuri individuale tipice. (< individualiza)

INDIVIDUALIZARE ~ări f. 1) v. A INDIVIDUALIZA. 2) Aplicare a unor concepții, legi etc. la cazuri particulare. /v. a individualiza etc.

individualiza vt [At: HASDEU, I. C. 66 / P: ~du-a~ / Pzi: ~zez / E: fr individualiser] 1 A scoate în evidență trăsăturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situații etc. 2 A considera pe cineva sau ceva în mod individual. 3 A da cuiva un caracter propriu, facându-l să se deosebească de ceilalți. 4 A determina un lucru prin caracterele sale individuale.

* INDIVIDUALIZA (-izez) vb. tr. 1 A considera, a privi un lucru în mod individual, izolat ¶ 2 A face ca o ființă să aibă un caracter propriu care s’o deosebească de toate celelalte ființe din aceeași speță [fr.].

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. (Mai ales în legătură cu creația artistică) A scoate în evidență individualitatea sau particularitatea unui personaj, p. ext. a unui fapt, a unei situații etc., a reliefa ceea ce este caracteristic, specific, particular unui personaj etc. Cațavencu nu-i schematic, tocmai pentru că e perfect individualizat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 341, 3/3. Rebreanu știe să individualizeze puternic situațiile și personajele. V. ROM. noiembrie 1953, 286. – Pronunțat: -du-a-.

INDIVIDUALIZA vb. I. tr. A scoate în evidență un individ, un fapt etc., punînd în lumină particularitățile lui specifice. [Pron. -du-a-. / < fr. individualiser].

INDIVIDUALIZA vb. tr. a scoate în evidență un individ, un fapt, punând în lumină particularitățile lui specifice. (< fr. individualiser)

A INDIVIDUALIZA ~ez tranz. 1) A determina prin caracterele sale individuale; a particulariza; a singulariza. 2) A prezenta prin ceea ce este individual, personal; a personaliza. /<fr. individualiser

individualizà v. a considera ceva individual, izolat.

*individualizațiúne f. (fr. -alisation). Acțiunea de a individualiza. – Și -áție, dar ob. -áre.

*individualizéz v. tr. (fr. -alizer). Consider, prezent ceva individual, izolat. V. refl. Mă izolez de colectivitate, ajung însemnat (pin merite, inteligență): această invențiune l-a individualizat. V. generalizez.

individualizare (desp. -du-a-) s. f., g.-d. art. individualizării; pl. individualizări

individualizare (-du-a-) s. f., g.-d. art. individualizării; pl. individualizări

individualizare s. f. (sil. -du-a-), g.-d. art. individualizării; pl. individualizări

individualiza (a ~) (desp. -du-a-) vb., ind. prez. 1 sg. individualizez, 3 individualizează; conj. prez. 1 sg. să individualizez, 3 să individualizeze

individualiza (a ~) (-du-a-) vb., ind. prez. 3 individualizează

individualiza vb. (sil. -du-a-), ind. prez. 1 sg. individualizez, 3 sg. și pl. individualizează

INDIVIDUALIZARE s. 1. v. caracterizare. 2. tipizare. (~ eroilor.) 3. particularizare, (rar) personalizare. (~ unor trăsături.) 4. izolare, singularizare. (~ unor însușiri din ansamblu.)

INDIVIDUALIZARE s. 1. caracterizare. (~ a unui personaj.) 2. tipizare. (~ eroilor.) 3. particularizare, (rar) personalizare. (~ unor trăsături.) 4. izolare, singularizare. (~ din ansamblu.)

INDIVIDUALIZA vb. 1. v. caracteriza. 2. a tipiza. (A ~ un personaj literar.) 3. a (se) particulariza, (rar) a (se) personaliza. (Se ~ dintre alte elemente.) 4. a (se) izola, a (se) singulariza. (A ~ însușirile unui fenomen.)

INDIVIDUALIZA vb. 1. a caracteriza. (Își ~ sugestiv personajele.) 2. a tipiza. (A ~ un personaj literar.) 3. a (se) particulariza, (rar) a (se) personaliza. (Se ~ dintre alte elemente.) 4. a (se) izola, a (se) singulariza. (A ~ însușirile unui fenomen.)