INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărâre. (Stare de ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

indigná vb., ind. prez. 1 sg. indignéz, 3 sg. și pl. indigneáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

indignà v. 1. a excita indignațiune: purtarea-i m’a indignat; 2. a simți indignațiune, a se mânia foarte.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*indignațiúne f. (lat. in-dignátio, -ónis). Sentiment de mânie și dispreț provocat de o faptă urîtă: a-țĭ exprima indignarea de purtarea cuĭva. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*indignéz v. tr. (lat. in-dignari, fr. indigner). Provoc indignațiunea: vorbele luĭ aŭ indignat lumea. V. refl. Simt indignațiune: m´am indignat de purtarea luĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink