căutare avansată
Din totalul de 24 sunt afișate 18 definiții pentru indigna, indignare   conjugări / declinări

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de a (se) indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. – V. indigna.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

indignáre s. f., g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE s. revoltare, revoltă, scandalizare, (rar) indignațiune, (pop.) oțăreală, oțărâre. (Stare de ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE ~ări f. Sentiment de mânie provocat de o acțiune nedemnă, o nedreptate, o insultă etc. /v. a (se) indigna
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [< indigna].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁRE, indignări, s. f. Revoltă sufletească, mînie amestecată cu amărăciune și dispreț, provocată de o faptă nedemnă sau injustă. Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

indignáre s. f., g.-d. art. indignării; pl. indignări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ, indignez, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a stârni indignare; a (se) necăji, a (se) supăra. – Din fr. indigner, lat. indignari.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

indigná (a ~) vb., ind. prez. 3 indigneáză
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ vb. a (se) revolta, a (se) scandaliza, (înv.) a (se) scandalisi, a (se) scăndăli. (Vestea l-a ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A INDIGNÁ ~éz tranz. A face să se indigneze. /<fr. síndigner, lat. indignari
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE INDIGNÁ mă ~éz intranz. A manifesta indignare; a fi cuprins de revoltă; a se revolta. /<fr. síndigner, lat. indignari
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ vb. I. tr., refl. A stârni sau a fi cuprins de indignare. [< fr. indigner, it. indignare, lat. indignari].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ vb. tr., refl. a stârni, a fi cuprins de indignare. (< fr. indigner, lat. indignari)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDIGNÁ, indignez, vb. I. 1. Tranz. (Rar la pers. 1 și 2) A provoca indignarea cuiva. 2. Refl. A fi cuprins de indignare. Se indigna în fața unei nedreptăți.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink