INDIGNARE, indignări, s. f. Revoltă sufletească, mînie amestecată cu amărăciune și dispreț, provocată de o faptă nedemnă sau injustă. Buzele subțiri numai tremurau de indignare. C. PETRESCU, C. V. 95. Încetul cu încetul satul fu cuprins de indignare și de mînie. REBREANU, R. II 230. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară. IBRĂILEANU, A. 19.