4 intrări

41 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnare s. f.] – V. incarna.

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnare s. f.] – V. incarna.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNARE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNARE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

INCARNA, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarna vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNA, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarna vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

ÎNCARNA vb. I v. incarna.

ÎNCARNARE s. f. v. incarnare.

incarna [At: GR. BĂN. / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incarner, lat incarnare] 1-2 vtr A (se) întrupa. 3-4 vtr A (se) transforma în om. 5 vr A lua o formă concretă, reală. 6 vt (Fig) A juca un rol într-o piesă. 7 vr (D. unghii) A crește în carne.

INCARNA, incarnez, vb. I. Tranz. A da (unui lucru) consistență materială, a întrupa; fig. a reda (ceva) într-o formă concretă. – Variantă: încarna vb. I.

INCARNA vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o formă precisă, materială. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a crește în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].

INCARNA vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ◊ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o formă precisă, materială. 2. (despre unghii) a intra, a crește în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)

A SE INCARNA mă ~ez intranz. 1) (despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. 2) fig. A-și găsi expresie materială; a căpăta forma concretă; a se întrupa; a se întruchipa; a se materializa. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

A INCARNA ~ez tranz. 1) A face să se incarneze. 2) (personaje) A reprezenta într-un spectacol. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

*incarnéz v. tr. (lat. incarnare, d. caro, carnis, carne). Întrupez. V. refl. Mă întrupez (vorbind de Isus Hristos, la catolicĭ). – Și înc-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!incarnare/încarnare s. f., g.-d. art. incarnării/încarnării; pl. incarnări/încarnări

incarnare s. f., g.-d. art. incarnării; pl. incarnări[1]

  1. Var. încarnare (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

!incarna (a se ~) (a crește în carne) vb. refl., ind. prez. 3 se incarnea, imperf. 3 pl. se incarnau; conj. prez. 3 să se incarneze; ger. incarnându-se

!încarna (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 1 sg. încarnez, 3 încarnea; conj. prez. 1 sg. să încarnez, 3 să încarneze

!încarnare (întrupare) s. f., g.-d. art. încarnării; pl. încarnări

încărna (a ~) (a pune carne pe el) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. încărnez, 3 încărnea; conj. prez. 1 sg. să încărnez, 3 să încărneze

!incarna/încarna (a ~) (a întrupa) vb., ind. prez. 3 incarnează/încarnea

încărna (a ~) (a se îngrășa) (reg.) vb., ind. prez. 3 încărnea

incarna (a se întrupa, despre unghii, a crește în carne) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. incarnea[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

încărna (a se îngrășa) vb., ind. prez. 1 sg. încărnez, 3 sg. și pl. încărnea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INCARNARE s. 1. v. întrupare. 2. v. concretizare. 3. v. personificare.[1]

  1. Var. încarnare (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

INCARNARE s. 1. întrupare, (înv.) împelițare, încorporare, omenire. (~ unui animal în om, în basme.) 2. concretizare, întruchipare, întrupare, materializare, realizare, (rar) sensibilizare. (~ unei idei.) 3. întruchipare, întrupare, personificare, reprezentare, simbolizare, (înv.) personificație. (~ răului.)

INCARNA vb. 1. v. întrupa. 2. v. concretiza. 3. v. personifica.[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

ÎNCĂRNA vb. v. împlini, îngrășa, rotunji.

INCARNA vb. 1. a (se) întruchipa, a (se) întrupa, (înv.) a (se) împelița, a (se) închipui, a (se) încorpora, a (se) omeni. (S-a ~, luînd înfățișare de bărbat.) 2. a (se) concretiza, a (se) întruchipa, a (se) întrupa, a (se) materializa, a (se) realiza, (rar) a (se) sensibiliza. (Iată cum a fost ~ acest element.) 3. a întruchipa, a întrupa, a personifica, a reprezenta, a simboliza, (înv.) a închipa. (El ~ forța brutală.)

încărna vb. v. ÎMPLINI. ÎNGRĂȘA. ROTUNJI.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INCARNÁRE (ÎNCARNARE) (< incarna) s. f. Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinității, s-a întrupat în Iisus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală; a fost numită de tradiție uniune hipostatică.

Intrare: incarnare
incarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incarnare
  • incarnarea
plural
  • incarnări
  • incarnările
genitiv-dativ singular
  • incarnări
  • incarnării
plural
  • incarnări
  • incarnărilor
vocativ singular
plural
încarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnarea
  • ‑ncarnarea
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnările
  • ‑ncarnările
genitiv-dativ singular
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnării
  • ‑ncarnării
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnărilor
  • ‑ncarnărilor
vocativ singular
plural
Intrare: incarna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incarna
  • incarnare
  • incarnat
  • incarnatu‑
  • incarnând
  • incarnându‑
singular plural
  • incarnea
  • incarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incarnez
(să)
  • incarnez
  • incarnam
  • incarnai
  • incarnasem
a II-a (tu)
  • incarnezi
(să)
  • incarnezi
  • incarnai
  • incarnași
  • incarnaseși
a III-a (el, ea)
  • incarnea
(să)
  • incarneze
  • incarna
  • incarnă
  • incarnase
plural I (noi)
  • incarnăm
(să)
  • incarnăm
  • incarnam
  • incarnarăm
  • incarnaserăm
  • incarnasem
a II-a (voi)
  • incarnați
(să)
  • incarnați
  • incarnați
  • incarnarăți
  • incarnaserăți
  • incarnaseți
a III-a (ei, ele)
  • incarnea
(să)
  • incarneze
  • incarnau
  • incarna
  • incarnaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnat
  • ‑ncarnat
  • încarnatu‑
  • ‑ncarnatu‑
  • încarnând
  • ‑ncarnând
  • încarnându‑
  • ‑ncarnându‑
singular plural
  • încarnea
  • ‑ncarnea
  • încarnați
  • ‑ncarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încarnez
  • ‑ncarnez
(să)
  • încarnez
  • ‑ncarnez
  • încarnam
  • ‑ncarnam
  • încarnai
  • ‑ncarnai
  • încarnasem
  • ‑ncarnasem
a II-a (tu)
  • încarnezi
  • ‑ncarnezi
(să)
  • încarnezi
  • ‑ncarnezi
  • încarnai
  • ‑ncarnai
  • încarnași
  • ‑ncarnași
  • încarnaseși
  • ‑ncarnaseși
a III-a (el, ea)
  • încarnea
  • ‑ncarnea
(să)
  • încarneze
  • ‑ncarneze
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnă
  • ‑ncarnă
  • încarnase
  • ‑ncarnase
plural I (noi)
  • încarnăm
  • ‑ncarnăm
(să)
  • încarnăm
  • ‑ncarnăm
  • încarnam
  • ‑ncarnam
  • încarnarăm
  • ‑ncarnarăm
  • încarnaserăm
  • ‑ncarnaserăm
  • încarnasem
  • ‑ncarnasem
a II-a (voi)
  • încarnați
  • ‑ncarnați
(să)
  • încarnați
  • ‑ncarnați
  • încarnați
  • ‑ncarnați
  • încarnarăți
  • ‑ncarnarăți
  • încarnaserăți
  • ‑ncarnaserăți
  • încarnaseți
  • ‑ncarnaseți
a III-a (ei, ele)
  • încarnea
  • ‑ncarnea
(să)
  • încarneze
  • ‑ncarneze
  • încarnau
  • ‑ncarnau
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnaseră
  • ‑ncarnaseră
Intrare: încărna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încărna
  • ‑ncărna
  • încărnare
  • ‑ncărnare
  • încărnat
  • ‑ncărnat
  • încărnatu‑
  • ‑ncărnatu‑
  • încărnând
  • ‑ncărnând
  • încărnându‑
  • ‑ncărnându‑
singular plural
  • încărnea
  • ‑ncărnea
  • încărnați
  • ‑ncărnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încărnez
  • ‑ncărnez
(să)
  • încărnez
  • ‑ncărnez
  • încărnam
  • ‑ncărnam
  • încărnai
  • ‑ncărnai
  • încărnasem
  • ‑ncărnasem
a II-a (tu)
  • încărnezi
  • ‑ncărnezi
(să)
  • încărnezi
  • ‑ncărnezi
  • încărnai
  • ‑ncărnai
  • încărnași
  • ‑ncărnași
  • încărnaseși
  • ‑ncărnaseși
a III-a (el, ea)
  • încărnea
  • ‑ncărnea
(să)
  • încărneze
  • ‑ncărneze
  • încărna
  • ‑ncărna
  • încărnă
  • ‑ncărnă
  • încărnase
  • ‑ncărnase
plural I (noi)
  • încărnăm
  • ‑ncărnăm
(să)
  • încărnăm
  • ‑ncărnăm
  • încărnam
  • ‑ncărnam
  • încărnarăm
  • ‑ncărnarăm
  • încărnaserăm
  • ‑ncărnaserăm
  • încărnasem
  • ‑ncărnasem
a II-a (voi)
  • încărnați
  • ‑ncărnați
(să)
  • încărnați
  • ‑ncărnați
  • încărnați
  • ‑ncărnați
  • încărnarăți
  • ‑ncărnarăți
  • încărnaserăți
  • ‑ncărnaserăți
  • încărnaseți
  • ‑ncărnaseți
a III-a (ei, ele)
  • încărnea
  • ‑ncărnea
(să)
  • încărneze
  • ‑ncărneze
  • încărnau
  • ‑ncărnau
  • încărna
  • ‑ncărna
  • încărnaseră
  • ‑ncărnaseră
Intrare: încărnare
încărnare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încărnare
  • ‑ncărnare
  • încărnarea
  • ‑ncărnarea
plural
  • încărnări
  • ‑ncărnări
  • încărnările
  • ‑ncărnările
genitiv-dativ singular
  • încărnări
  • ‑ncărnări
  • încărnării
  • ‑ncărnării
plural
  • încărnări
  • ‑ncărnări
  • încărnărilor
  • ‑ncărnărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

incarnare, incarnărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi incarna DEX '09 DEX '98 DN

incarna, incarnezverb

  • 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: întrupa
  • 2. (Despre unghii) A crește în carne. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.