incarnație sf [At: ALAS 21 VI, 1935, 2/1 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr incarnation] 1 Întrupare. 2 Incarnare (2). 3 Concretizare. 4 Incarnare (5).

INCARNAȚIE s.f. Incarnare. [Gen. -iei, var. incarnațiune s.f. / < fr. incarnation, lat. incarnatio].

INCARNAȚIE s. f. incarnare. (< fr. incarnation, lat. incarnatio)

incarnațiune sf vz incarnație

INCARNAȚIUNE s.f. v. incarnație.

incarnați(un)e f. întrupare, se zice în special de taina prin care cuvântul lui D-zeu s’a făcut trup.

*incarnațiúne f. (lat. incarnátio, -ónis). Întrupare. Acțiunea pin care Isus Hristos s’a făcut om, unind natura divină cu forma umană (la catolicĭ). – Și -áție.

incarnație (desp. -ți-e) s. f., art. incarnația (desp. -ți-a), g.-d. art. incarnației; pl. incarnații, art. incarnațiile (desp. -ți-i-)

incarnație (-ți-e) s. f., art. incarnația (-ți-a), g.-d. art. incarnației; pl. incarnații, art. incarnațiile (-ți-i-)

incarnație s. f. (sil. -ți-e), art. incarnația (sil. -ți-a), g.-d. art. incarnației; pl. incarnații, art. incarnațiile (sil. -ți-i-)

INCARNAȚIE s. v. întrupare.