imperativ, ~ă [At: TEODOREANU, M. II, 166 / Pl: ~i, ~e / E: fr impératif, lat imperativus] 1 a Care ordonă Si: poruncitor. 2 a (Înv; îs) Mandat ~ Obligație a deputatului ales de a vota așa cum i-au cerut alegătorii. 3-4 sn, a (Grm; șîs mod ~) (Mod verbal personal) prin care se exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 5 a (Grm; îs) Propoziție ~ă Propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 6 av În mod poruncitor. 7 sn Necesitate categorică și necondiționată Si: obligație. 8 sn (Flz; îs) ~ categoric Principiu enunțat de Kant, după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene.