IMA vb. (Mold., Ban.) A murdări, a întina. A: Începu a-și ima mînule, cealea ce oarecînd mirosîia de mirosuri scumpe. DOSOFTEI, VS cf. CANTEMIR, HR. ◊ (Fig.) Botezul lui Hristos cerul descuie, pre care nu-l imă, într-însul suie. DOSOFTEI, VS. C: Im. Inficio. AC, 343. Etimologie: lat. limare. Vezi și imală, imare, imăciune, imălos, imător, imatură, imos, neimat. Cf. f e ș t e l i, m î z g ă i, m u r u i.