iconoclasm s. n. Mișcare religioasă eretică din Imperiul bizantin din sec. 8 d. Hr., care, sub influența religiei islamice, urmărea eliminarea cultului icoanelor cu sprijinul împăratului Leon III Isaurul, erezie condamnată de Sinodul VII ecumenic (al doilea de la Niceea) din anul 787, convocat de împărăteasa Irina (780-790); erezia apare mai târziu la husiți și la albigenzi. – Din fr. iconoclasme.