IATAGAN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagan s. n.] – Din tc. yatağan.

iatagan sn [At: DIONISIE, C. 180 / V: (reg) iet~, (Mol) harțagan, iar~, ~teg~, iert~, iertăg~, ietăg~, ieteg~ / Pl: ~e / E: tc yatagan] (Înv) Sabie turcească, de lungime medie, curbată, cu lama lată și cu două tăișuri.

IATAGAN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagan, -e s. n.] – Din tc. yatağan.

IATAGAN, iatagane, s. n. Sabie scurtă încovoiată, cu două tăișuri, pe care o foloseau turcii la atac. Într-un colț la o portiță era liniște, și acolo sta de strajă un oștean bătrîn, cu două iatagane încrucișate în seleaf. SADOVEANU, F. J. 668. Și-i fulgeră-n cap ochii și-n mînă iataganul. COȘBUC, P. I 53. Venea tot iuruș, cu iataganul în dinți. GHICA, S. 16. – Variantă: iartagan (ALECSANDRI, T. 227, SEVASTOS, C. 276, ȘEZ. VI 151) s. n.

IATAGAN ~e n. înv. Sabie turcească de lungime medie, cu lamă lată, curbată și cu două tăișuri. /<turc. yatagan

iatagan n. sabie încovoiată turcească cu două tăișuri: iatagane de Horasan OD. [Turc. YATAGAN].

ĭatagán n., pl. e (turc. ĭataghan, de unde și ngr. gĭatagáni, bg. sîrb. ĭatagan, ung. jatagány). Un fel de sabie turcească încovoĭată și lată la capăt. – În est și ĭartagan.

atagan sn vz iatagan

iartagan sn vz iatagan

iategan sn vz iatagan

iertagan sn vz iatagan

iertăgan sn vz iatagan

ietagan sn vz iatagan

ietăgan sn vz iatagan

ietegan sn vz iatagan

ĭartagán, V. ĭatagan.

iatagan s. n., pl. iatagane

iatagan s. n., pl. iatagane

iatagan s. n., pl. iatagane

iatagan, -ne.

iatagan (iatagane), s. n. – Sabie turcească cu lama curbă, cu două tăișuri. – Var. iartagan, ie(r)tagan. Mr. γiatăgane. Tc. yatagan (Roesler 593; Șeineanu, II, 221; Lokotsch 944), cf. ngr. γιαταγάνι, alb., bg. jatagan.