HĂRĂȚI, hărățesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A ațîța, a întărîta. Au început a-i zădări, a-i hărăți, a-i smomi să vorbească. SBIERA, P. 149. (Cu pronunțare regională) Pîlcurile noastre i-au tot hărățît, pînă ce i-au apropiat. SADOVEANU, N. P. 193. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lua la harță; a se încăiera. Toată vremea, steagurile de răzăși se hărățiseră cu năvrapii și cu deliii, pricinuindu-le multă neliniște. SADOVEANU, F. J. 759. Noi în cale ți-am ieșit C -avem dor de hărățit. Și la harță vitejească, Și la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 198.