HĂLĂDUI vb. (Mold., Trans. N) A scăpa, a se salva. A: Nici voi, lumii înțelepți, cu filosofia hălăduiți de lume, nici theologhia v-au scutit de primejdii. CVL, 165. Cade în cursă păcătosul și hălăduiaște dintr-însă direplul. DP, 36^v. Nu hălăduia, de ciambururile slobodziia cu călărimea lor. NCL I, 43. A hălăduit din lațul tău. CD 1698, 12^r. Să hălăduiască de vrăjmașii lui. CRB, 171^r. Și asa au hălăduit cu viata. NECULCE; cf. URECHE; CVL, 163; CLM, 20^v; M. COSTIN; DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 35^r; N. COSTIN; CRON. 1707, 32^v; CANTEMIR, HR,; CRB, 165^v; PSEUDO:MUSTE; CD 1770, 13^v; CRON. SEC. XVIII, 25^v. C: Bine te-ai păzit de ai hălăduit din muncile noastre. POGREB.,117^r. // B: Cea hălăduită casă a casii Iudii. BIBLIA (1688). C: Acolo îl trimise să hălăduiască de frate-său Isav. CRON. ante 1730, 37^v. Etimologie: magh. haladni.