HĂCUIRE, hăcuiri, s. f. (Mold.) Acțiunea de a hăcui; ciopîrțire. Ghiță Samson se trezi pe marginea patului, cu picioarele-n papuci. Între frîntura lui de vis și-ntre o răzbunare sîngeroasă, o hăcuire cu toporul, o grozăvie roșie, se făcu, ca într-o lumină de fulger, o legătură. SADOVEANU, M. 171.