HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Faptul de a horcăi; zgomotul produs de cel care horcăie; horcăit, horcăială. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

HORCĂITÚRĂ s. horcăială, horcăit.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

HORCĂITÚRĂ s. v. sforăială, sforăit, sforăitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

horcăitúră s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink