hoher, hoheri, s.m. – (reg.) 1. Călău: „Stegar i-a si hoheru / Că i-a tăie căpuțu” (Memoria, 2001: 105). 2. Om blestemat. – Din magh. hóhér „călău” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA) < germ. haher, henker „hingher” (Scriban); cf. germ. Haher „cel ce cosește vieți” (Țurcanu, 2005).