harta i vz hara

HARA-PARA s. f., adv. (Fam.; în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vânzoleală; a face harcea-parcea. – Formație onomatopeică.

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hârță s. f., hârți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

artă² sf vz harță

arț¹ sm vz harți

arț s vz hârță

arță sf vz hârță

arți sm vz harți

hanță³ sf vz harță

hara i [At: GANE, ap. TDRG / V: ~rcea, ~rpa, ~rta, ~rtal¹ / E: fo] 1 (D. câini, rep.) Ham! 2 (Îe) Că-i ~, că-i para Exprimă încurcarea cuiva în argumente neconvingătoare. 3 (Îc) ~-para Învălmășeală (mare). 4 (îac) Batjocură. 5 (Îae) Larmă. 6 (Îae) Cheltuială nesocotită. 7 (Îe) A face (o) ~-para (sau harcea-parcea, harta-parta, hartal-partal, harpa-harpa) A bate. 8 (Îae) A face bucăți. 9 (Îae) A strivi. 10 (Îal) A spulbera. 11 (Îal) A împrăștia.

harcea i vz hara

harcea-parcea av [At: TDRG / V: harta-parta / E: tc parça-parça] 1 (Fam; îe) A face (pe cineva sau ceva) ~ A tăia (pe cineva sau ceva) în bucăți. 2 (Îae) A distruge.

harpa i vz hara

harta-parta i vz harcea-parcea

harta-parta sfi, av vz hartaparta block

hartal¹ i vz hara

hartă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 65 / Pl: hărți / E: ngr χαρτα] 1 Reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeței Pământului (totală sau parțială), generalizată și micșorată conform unei anumite scări de proporție și întocmită pe baza unei proiecții cartografice. 2 (Înv) Document. 3 (Îs) ~ta fusurilor orare Hartă care indică limitele reale ale fusurilor orare. 4 (Îs) ~ geologică Hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. 5 (Îs) ~ hidrologică Hartă pe care sunt reprezentate repartiția proprietăților fizice și chimice și condițiile de zăcământ ale apelor subterane. 6 (Îs) ~ lingvistică Hartă care indică repartiția diverselor fapte de limbă. 7 (Îs) ~ sinoptică Hartă făcută din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. 8 (Îs) ~ de anomalii Hartă care indică abaterile unor elemente meteorologice, față de valorile medii multianuale.

harț sn vz harță

harță [At: URECHE, ap. LET. I, 119/7 / V: (înv) harț sn, (reg) hanță³ / Pl: ~te / E: mg harc] 1 (Înv) Ciocnire între avangărzi sau între mici grupuri militare potrivnice. 2 (Înv) Detașament însărcinat să oprească înaintarea dușmanilor prin ușoare încăierări. 3 Încăierare. 4 (Înv) Duel. 5 Război. 6 (Pop) Răzmeriță. 7 Ceartă.

harțe sfp vz harți

harți smp [At: (a. 1640) PRAV. GOV., ap. HEM 1761 / V: arț sm, arți, harțe sfp, hârț sm, hârță sf, hârți / E: nct] (Îrc) 1 Dezlegare de post (în zilele de miercuri sau de vineri consacrate de obicei postului). 2 (Înv; îe) A da prin ~ A nu posti (niciodată).

hârț¹ sm vz harți

hârță sf vz harți

hârți² smp vz harți

partă^2[1] sf vz hartă

partă¹ sf [At: ARH. FOLK. VI, 298 / Pl: perți, părți, perte / E: mg párta] 1 (Mar; Ban) Panglică întărită, împodobită cu monede de aur sau de argint ori cu mărgele, care se poartă în păr, legată pe frunte sau la pălărie. 2 (Ban) Salbă de mărgele sau de bani. 3 (Ban) Cingătoare cu mărgele. 4 (Mar) Betelie. 5 (Reg) Fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături, ale unei pături.

❍ARȚ = HARȚI.

❍ARȚI = HARȚI.

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Săptămâna în care e permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hârță s. f., hârți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi] (< armeană).

HARA-PARA s. f. (Numai în expr.) A face (o) hara-para = a face, a provoca o învălmășeală, o vînzoleală; a face harcea-parcea. Dulăii... făcură o iama, o hara-para nemaipomenită. La TDRG. Cu dracii de la boieriul cela ai făcut hara-para. CREANGĂ, P. 319.

HARCEA-PARCEA adv. (Familiar, numai în expr.) A face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea = a tăia (pe cineva sau ceva) în bucăți, a face fărîme a sfîșia, a hăcui, a hărtăni. [Ienicerii făcură] într-o clipă pilaf și harcea-parcea pe toți cei ce erau adunați acasă la hogea. La TDRG.

HARTĂ, hărți, s. f. Reprezentare grafică a suprafeței pămîntului, a unui continent, a unei țări, regiuni sau localități, executată din punct de vedere geografic, istoric, geologic etc. Harta Republicii Populare Romîne. Harta Europei. ▭ Privește neclintit pionierul în hărțile atlasului deschis. D. BOTEZ, F. S. 20. Am găsit o hartă minunată a ostrovului. CARAGIALE, O. VII 71. Nu e destul ca o nație să-și aibă un loc pe harta lumii... trebuie însă ca ea să poată dovedi folosul ce a adus și poate aduce lumii. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Urmat de determinări arătînd domeniul care face obiectul cercetării) Hartă astronomică. Hartă lingvistică. Hartă marină. Hartă meteorologică.

HARȚĂ s. f. 1. Încăierare, ceartă, sfadă. Dar el nu caută harță nimănui; așa-i firea lui, blîndă și împăciuitoare. GALAN, Z. R. 82. A îndrăznit să se ieie la harță cu unul din băietanii cei mari de la școală. SADOVEANU, N. F. 155. I-a venit poftă să se prindă la harță cu noi, grăi Lică. SLAVICI, O. I 132. 2. (Învechit) Încăierare ușoară, ciocnire între avangărzile sau între detașamentele armatelor potrivnice. Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu romînii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul. BĂLCESCU, O. II 122. – Variantă: (Mold.) harț (SADOVEANU, N. P. 381) s. n.

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din timpul unui post, cînd se permite credincioșilor să mănînce carne miercurea și vinerea. – Variante: hîrță (CREANGĂ, A. 107) s. f., hîrți s. m. pl.

HÎRȚĂ s. f. v. harți.

HÎRȚI² s. m. pl. v. harți.

hartă-machetă s. f. Machetă cu rol de hartă ◊ „Pe mesele lungi ale centrului de coordonare și calcul, sub cristale, erau expuse numeroase hărți [...] alături se afla o hartă-machetă indicând amplasarea numeroaselor stațiuni care urmăresc zborul navei Vostok 2. La centru s-au aflat hărți-scheme cu traseele de mișcare și locurile de staționare a acestor nave (= de măsurători)” R.l. 18 VIII 61 p. 4 (din hartă + machetă; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 138)

hartă-schemă s. f. 1961 Hartă schematizată la maximum v. hartă-machetă (din hartă + schemă)

planșă-hartă s. f. Planșă conținând hărți ◊ „Printre ultimele achiziții ale Muzeului marinei române din Constanța se numără o valoroasă lucrare editată în anul 1684 la Veneția, cuprinzând 40 de planșe-hărți în care se descrie cursul superior al Dunării, cu date despre navigația fluvială în acea vreme. Prețioase informații științifice prezintă și harta-mercator întocmită în anul 1628.” R.l. 12 I 71 p. 5 (din planșă + hartă)

HARCEA: ~-parcea adv. În bucățele. ◊ A face ~-parcea a tăia în bucățele; a face mici fărâme; a hăcui. /<turc. parça-parça

HARTĂ hărți f. Reprezentare grafică, în plan orizontal, a suprafeței globului pământesc (totală sau parțială), generalizată și micșorată la o anumită scară. ◊ ~ geologică hartă pe care este reprezentată răspândirea diferitelor formații geologice. [G.-D. hărții] /<ngr. hártis

HARȚĂ ~e f. 1) Ceartă însoțită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată ușoară între două detașamente dușmane. [G.-D. harței] /<ung. harc

HARȚI m. pl. Zile în perioada de post, în care se permite credincioșilor să mănânce carne. [Monosilabic] /<ngr. artzi

hara-para adv. Mold. a face hara-para, a prăpădi: cu dracii ai făcut hara-para CR. [Onomatopee].

harta-parta (harcea-parcea) adv. rupt în bucăți: să mi-l faceți harta-parta ISP. [Formațiune analogă cu hara-para].

hartă f. foaie de hârtie pe care se reprezintă vr’o parte a pământului, constelațiunile cerului, etc.: hartă astronomică, geografică, geologică. [Gr. mod. HÁRTIS].

harță f. Mold. luptă voinicească, încăierare: la harță pornește POP. [Pol. HARȚ].

harți m. pl. săptămâna dinainte de cea albă, când se mănâncă (Miercurile și Vinerile) și de dulce și de post: în săptămâna hărții CR. [Vechiu-rom. săptămâna Arțivurilor (Pravila dela Govora) sau a Armenilor (după porecla ce li se da)].

arț și harț n., pl. urĭ, și (maĭ vechĭ) arțĭ și harțĭ m. pl. (prescurtat din Arțivur și -urț, numele cîneluĭ căruĭa, după credința poporuluĭ, se închină Armeniĭ și poreclă dată Armenilor, d. ngr. Artzivúrtzi, mgr. Artzivúrion, ĭar acesta d. arm. aračayork, timpu din aintea postuluĭ mare. A mînca de frupt Mercurea și Vinerea „ca un cîne” înseamnă „a te spurca”, ca adoratoriĭ cîneluĭ). Munt. Timpu cînd se mănîncă carne și Mercurea, și Vinerea, ca’n săptămîna a zecea înainte de Paște, a brînzeĭ (cînd nu se mănîncă carne, dar, se mănîncă lapte și oŭă), a Pașteluĭ, a Rusaliilor și de la Crăcĭun pînă la Bobotează: A mînca harț orĭ de harț, a nu ținea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Săptămîniĭ albe saŭ a brînzeĭ îĭ precede o săptămînă în care se mănîncă vrîstat; această săptămînă se cheamă hirța. În aintea hirțeĭ e cîrneleaga. Tot cîrneleagă e și săptămîna întîĭa după Crăcĭun. Cînd cîșlegile țin numaĭ cincĭ săptămînĭ, avem săptămîna întîĭa cîrneleagă, a doŭa hirță, a treia cîrneleagă, a patra hirță, ĭar a cincea a brînzei”. – Vechĭ și hîrț, pl. urĭ. În Mold. hîrță, pl. e.

hára interj. care, repetată, arată hîrîitu cînilor, vorba Jidanilor și zgomotu cĭorovoĭeliĭ saŭ discusiuniĭ: ce tot hara-hara pe aicĭ, măĭ Jidane? Ba că-ĭ hara, ba că-ĭ para, ba cîr, ba mîr; ba o vorbă, ba alta.

hára-bára, V. hala-bala.

hára-pára adv. (turc. pará-pará = -parča. V. harcea-, pará). Munt. Mold. Fam. Val-vîrtej, mare dezordine: copiiĭ s’aŭ jucat și aŭ făcut casa hara-para.

hárcea-párcea (ea dift.) adv. (turc. parčá-parčá, bucățĭ-bucățĭ, supt infl. unor cuv. ca hondron-bondron ș. a. V. hara-para, parcea). Fam. A face harcea-parcea, a face ferfeniță, a rupe (a tăĭa) în bucățĭ. – Și hárta-párta și hárta-pále (vest).

hárta-pále și hárta-párta, V. harcea-parcea.

hártă f., pl. hărțĭ, vechĭ și harte (pol. karta, supt infl. luĭ hîrtie). Vechĭ. Carte, document, act: harta testamentuluĭ, adecă carte cu limbă de moarte (Dos.). Azĭ. Neol. de la 1793 (it. carta, apoĭ fr. carte [supt infl. luĭ hîrtie], ĭar acestea d. sp. pg. carta. Portughejiĭ aŭ dat întîĭa oară acest nume hărțiĭ). Foaĭe de hîrtie orĭ altă suprafață pe care e reprezentat pămîntu întreg saŭ o parte din el, o țară, un județ, marea ceru ș. a.: hartă geografică, geologică, astronomică. V. plan 1.

1) harț n., pl. urĭ (ung. ceh. harc, pol. harc, vechĭ herz, harță, d. mgerm. harz, harze, herze, ngerm. herzu, strigăt de luptă. V. horțiș). Vechĭ. Harță, încăĭerare, cĭocnire între avangarde: harț cu Tătariĭ (N. Cost. 2, 203), oștile daŭ harț (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 199). Detașament care hărțuĭa. Duel. Războĭ.

2) harț n. și harțĭ m. pl. V. arț.

hárță f., pl. e (d. harț). Vechĭ. Încăĭerare, luptă mică. Luptă, bătălie. Azĭ. Ceartă, sfadă: a avea gust de harță, a te lua la harță cu cineva.

hîrta, V. hurta.

2) hîrț și hîrța-hîrța, interj. care arată huĭetu tăĭeriĭ buruĭenilor cu coasa ș. a. (rudă cu hîț, fîț, hîrștĭ și cu ung. hercehurca, hîrța-hîrța).

hîrță, V. arț.

húrtă și vúrtă f., pl. inuzitat e (rut. hurt, cireadă, mulțime, na hurt, hurtóm, cu hurta, pol. hurt, d. mgerm. hurt, ngerm. hürde, herde, cireadă. V. cireadă). Est. Cu hurta, cu ghĭotura, cu totu: lucrătorĭ angajațĭ cu hurta, nu cu ziŭa. La hurtă, toțĭ la un loc, cu grămada. – Și hîrtă, vîrtă.

harcea-parcea (ferfeniță) (fam.) adv.

hartă s. f., g.-d. art. hărții; pl. hărți

harță s. f., g.-d. art. harței

harți s. m. pl., art. harții

harcea-parcea (fam.) adv.

hartă s. f., g.-d. art. hărții; pl. hărți

harță s. f., g.-d. art. harței

harți s. m. pl

harcea-parcea adv.

hartă s. f., g.-d. art. hărții; pl. hărți

harță s. f., g.-d. art. harței

harți s. m. pl.

harcea-parcea

harcea-parcea.

hartă, -hărți.

harți pl.

HARTĂ s. (GEOGR.) (înv.) mapă.

HARȚĂ s. v. încăierare.

HARȚĂ s. v. animozitate, arțag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînțelegere, război, vrajbă, zâzanie.

HARȚI s. pl. (BIS.) cârneleagă, (pop.) dulcele Crăciunului, săptămâna cărnii, săptămâna clisei, săptămâna curată, săptămâna de praguri, săptămâna hârțească, săptămâna hârții, săptămâna împestrițată, săptămâna învârstată, săptămâna mistreață, săptămâna tărcată, săptămâna vârstată.

SĂPTĂMÂNA HÂRȚII s. v. cârneleagă, harți.

HARTĂ s. (GEOGR.) (înv.) mapă.

HARȚĂ s. hărțuială, hărțuire, încăierare.

harță s. v. ANIMOZITATE. ARȚAG. BĂTĂLIE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. LUPTĂ. NEÎNȚELEGERE. RĂZBOI. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

HARȚI s. pl. (BIS.) cîrneleagă, (pop.) dulcele Crăciunului, săptămîna cărnii, săptămîna clisei, săptămâna curată, săptămîna de praguri, săptămîna hîrțească, săptămîna hîrții, săptămîna împestrițată, săptămîna învîrstată, săptămîna mistreață, săptămîna tărcată, săptămîna vîrstată.

hara interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la hîr, cf. aici; der. săi se confundă adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s. f. (trîntire, scuturare; hărmălaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucăți, pe părți), ultima formă încrucișată cu tc. parca-parca „în mii de cioburi” (Popescu-Ciocănel 32); haraiman, s. n. (hărmălaie, larmă), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchină, s. f. (bucată); harcăt (var. harhăt), s. n. (scîrțîit, scrîșnet, zgomot; larmă); hărcati (var. hărhăți, hărhăti), vb. (a sta de vorbă, a pălăvrăgi; a se certa, a țipa; a face zgomot); hărcăteală (var. horcoteală), s. f. (agitație), cf. forfoteală; harhotă, s. m. (vorbăreț), cf. forfotă; harhar, s. m. (evreu), cf. rut. harhara „femeie stricată” care pare a proveni din rom.; harhălău, s. m. (june prim, cavaler), cf. sdrăngălău; harhagea, s. f. (cochetare, flirt); hărhălaie (var. harmalaie, hărmalaie, harhalie), s. f. (hărmălaie, scandal), cu disimilare la var. (după DAR, prin influența lui larmă; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma „rebeliune”); hartan, s. n. (bucată ruptă, mai ales de carne; parte, cîrpă, zdreanță; picior de pasăre), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (după Candrea, partal provine din mag. partalav); hărtăni (var. hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui harta-parta.

hartă (hărți), s. f. – 1. Reprezentare grafică a suprafeței pămîntului. – 2. (Înv.) Document. – Mr. hartă. Ngr. χάρτις (DAR). Sec. XVII. – Der. hărțulie (var. înv. hărtulie), s. f. (hîrtie, maculatură). Cf. hîrtie.

harță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.

harți s. m. pl. – Săptămîni în care este permis să se mănînce carne miercurea și vinerea. – Var. arț(i). Ngr. χάρτζι, care, după Cihac, II, 136, ar porveni din tc. harç „cheltuială”. Cf. arțibur, a cărui der. nu este clară.

harta-parta loc. adv. (reg., înv.) în bucăți, harcea-parcea.

HARTĂ AERONAUTICĂ reprezentare redusă la scară a unei suprafețe de teren, care conține în plus elemente specifice activității de zbor. Hărțile aeronautice fac parte din documentele de informare aeronautică, fiind document de bază pentru pregătirea și asiguurarea zborului, având rolul de a asigura, prin datele puse la dispoziția echipajului, reușita zborului ca realizare a sa în deplină securitate, ca încadrare în timp și ca realizare a economicității. Hărțile aeronautice se clasifică după scop astfel: hărți de ansamblu (destinate pregătirii generale a traiectelor lungi), hărți de navigație (destinate pregătirii și desfășurării zborurilor pe diferite traiecte), hărțile regiunilor terminale de control (înfățișeză procedurile de zbor în zona aeroporturilor în vederea aterizării), hărți de aterizare (furnizează detalii de pe suprafața de manevră a aeroportului și ajută în faza finală la trecerea de la zborul instrumental la zborul la vedere), hărți de obstacole de aerodrom (permit stabilirea posibilităților de exploatare a diferitelor tipuri de aeronave, în funcție de obstacolele din jurul aeroportului), hărți de orientare pe aerodromuri cu suprafețe de manevră complexe (permit orientarea echipajului pe aerodromuri cu număr mare de piste și de instalații conexe), hărți cu profilul terenului (destinate apropierii de precizie, pentru piste dotate cu echipamente de aterizare după instrumente de categoria a II-a).

HARȚĂ subst. 1. – Răzeșul, tip în literatură (V. Alecsandri). 2. Hărțea (17 B III 16); pentru acesta cf. și subst. harți. 3. Hărățul Ant. (BCI VII 52) < direct din subst. ard. hărăț „luptător”.

HÎRLĂ subst. „scroafă” (DLR). 1. Harlă (Sd XVI). 2. Hîrle, -a (DM 60); – șoltuz (Dm; Bîr IV); Hîrl/escu act.; -ești s.; Hîrloae, Tofana, n. marital. (Bîr III). 3. Hîrlău (16 A IV 205; C Bog); – Andrușca și – Duma (16 A I 186); Hărlău din Prisăcina (Sd XVI); Hîrlau orașul. 4. + -ac: Hîrlacu (Bîr IV). 5. Hîrlici, Tatul (Ștef); Hărlicești s., mold.; acestea se pot explica și din tema Hrel.

HÎRTA var. la subst. hurta (Scriban). 1. Hîrta b., ar. (Cara 34). 2. Hîrtan, Jurja (16 A II 207); – T. (16 A III 171). 3. Heartea b. (Dm).

a face (pe cineva sau ceva) harcea-parcea expr. a bate tare de tot (pe cineva sau ceva).

a face hărți expr. (pop. – d. bărbați) a avea poluție nocturnă; a ejacula în somn.

hartă, hărți s. f. (pop.) spermă scursă și uscată pe cearșaf în urma poluției nocturne a unui bărbat.