harbuz, harbuzi, s.m. – (bot.) Dovleac, pepene verde; cucurbătă: „A ta ziță de harbuz / Să suie pă gard în sus” (Papahagi, 1925: 167). ♦ (onom.) Harbuz, poreclă în Dragomirești și Bârsana. – Din ucr. harbuz (DEX, MDA); din tc. harbuz, karpuz (Șăineanu; Miklosich, cf. DER). Cuv. rom. > pol. arbuz (Miklosich, cf. DER).